Atenție la insecte!

0
1072

Atenție la înțepăturile de insecte! Medicii atrag atenția că albinele, viespile sau păienjenii devin agresive în aceasta perioada si pot intepa pe oricine. Riscul cel mai mare îl au persoanele alergice, care pot face șoc anafilactic. În cazul lor, buzele şi pleoapele se umflă, apare senzaţia de sufocare, iar dacă victima nu ajunge de urgență la spital se poate produce chiar şi decesul.

 

Numărul celor care devin victime ale insectelor crește în timpul verii. La Rm. Sărat, unele persoane au avut deja ghinionul să fie înțepate de albine, viespi sau păianjeni și au ajuns direct la spital. Medicii spun că albinele și viespile crează cele mai multe probleme.

“Agresivitatea insectelor, în această perioadă, este mai mare decât în mod obișnuit. De asemenea, și noi ca indivizi agresați de către insecte, suntem mai sensibili, mai vulnerabili prin existența transpirației prin piele. Efectul înțepăturilor de insecte în această perioadă, și în aceste condiții, sporesc agresivitatea veninului inoculat de acestea.” Spune Dorina Bratosin Balica – medic familie Rm Sărat

Cei care devin victime ale înțepăturilor de insecte și observă că li se agravează starea de sănătate trebuie să se prezinte de urgență la camerele de gardă.

“Este important să ne prezentîm imediat la doctor dacă apare o tumefacție rapidă și exagerată, dacă apare un prurit sau o insuficiență respiratorie. Există riscul, ca pe lîngă efectul local a tegumentelor, să facă și șoc anafilactic. ” a mai spus Dorina Bratosin Balica – medic familie Rm. Sărat.

Medicii atrag atenția că șocul anafilactic poate pune în pericol viața oamenilor dacă aceștia nu primesc la timp îngrijiri de specialitate. În perioada verii, oamenii trebuie să fie foarte atenți nu doar la insecte, ci și la animalele din propria ogradă. Și acestea pot deveni agresive din cauza disconfortului creat de căldura excesivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

85 + = 94