„Înlocuirea voucherelor de vacanţă cu prime în bani va duce la evaziune fiscală” – Alin Burcea, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism

0
1073

Înlocuirea voucherelor de vacanţă cu prime în bani va duce la evaziune fiscală, deoarece nimeni nu va putea să verifice 1,2 milioane de deconturi, iar banii nu vor ajunge în turism, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

„Ieri (miercuri n.r) s-a votat în Camera Deputaţilor proiectul de Lege a salarizării unitare, care ne aduce din nou dezavantaje. Cel mai important este că de la 1 decembrie 2018 voucherele de vacanţă, aşa cum sunt gândite, răzgândite, şi pentru care ne batem de vreo 3- 4 ani, vor fi înlocuite cu prime în bani. Ele se vor acorda lunar. În proiect scrie că suma de 1.450 lei rămâne aceeaşi. Împărţit la 12 luni, dă cam 120 lei pe lună, bani pe care îi vor primi salariaţii la stat, bugetarii”, a spus Alin Burcea.

Potrivit acestuia, nimeni nu va putea verifica ce vor face oamenii cu banii şi cu siguranţă banii nu vor ajunge în turism.

„Declaraţia doamnei ministru (ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu) care spune că banii primiţi după ce se va trece pe prime vor fi verificaţi la decont…poate să le spună altora că va putea verifica cineva în România de azi 1,2 milioane deconturi. Nu vă imaginaţi cumva că oamenii aia vor fi verificaţi. Practic, toată gândirea noastră că banii care se alocă pentru aceste vacanţe se vor duce în turism se alege praful de ea. Oamenii îşi iau banii, pot să facă ce vor cu aceşti bani şi cu siguranţă vor face cu totul altceva decât turism. Deşi teoretic îi obligă şi Legea salarizării unitare să meargă în turism în România, vă garantez eu că, dacă nu îi verifică nimeni şi ei se văd cu banii în buzunar, o să meargă în România la Varna cum vă văd şi cum mă vedeţi”, a precizat preşedintele ANAT.

El a subliniat că astfel va apărea evaziunea fiscală, care ar fi fost zero dacă s-ar fi acordat în continuare vouchere de vacanţă.

„Nu pot fi verificaţi. Banii nu se mai duc în turism. Apare evaziune fiscală. Întotdeauna când se pune mâna pe bani oamenii fac ce vor cu ei, nu se respectă destinaţia lor, se pot face orice fel de combinaţii când e vorba de bani. Se plătesc bani poate la o agenţie de turism, poate la un hotel, acela dă banii înapoi şi îşi ţine un comision… Atunci când e vorba de bani tentaţia e mare. Dacă ar fi fost vorba de vouchere, sunt nişte hârtii de valoare, nişte cartoane, realmente evaziunea fiscală ar fi fost zero. În situaţia asta se pot vehicula nişte bani în stânga, dreapta, oricum în zona gri”, a mai spus Burcea.

În urmă cu două zile, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că voucherele de vacanţă şi normele de hrană se vor acorda de la începutul lui 2018 în bani.

„Mai mulţi bugetari iau tichete de masă anul acesta şi, de asemenea, este o ordonanţă de urgenţă, dată de Guvernul României, în care toţi bugetarii iau un voucher de vacanţă, dar care nu este în bani, cum este anul viitor, ci este tichet. S-a rămas pe această variantă, până la începutul anului viitor, iar la începutul anului viitor urmează să se acorde şi aceste drepturi, în bani de data aceasta, nu în tichet”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat marţi seară că de la 1 decembrie 2018 se vor acorda 475 de lei pe lună, echivalentul a două norme de hrană şi un voucher de vacanţă, potrivit www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here