UPDATE: Angajații Gărzii de Mediu, dispuși să suspende greva generală. Condiția ca ministrul Mediului să îi primescă la discuții

0
1416

UPDATE:

12:40

„Putem să suspendăm greva numai dacă primim invitație de la persoane decidente, respectiv de la doamna ministru Gavrilescu (Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, n.r.), ca să discutăm și bineînțeles să ne promită rezolvarea clară a doleanțelor noastre”, a subliniat Valentin Neagoe.

Președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a arătat că există o diferență mare între salariul unui comisar de mediu și cel al unui angajat din Garda Forestieră, instituție care, potrivit acestuia, desfășoară activități similare cu Garda de Mediu.

„Principala revendicare a noastră este că în prezent, în sistemul de control, există inechități salariale foarte mari și o sa vă dau exemplu. La Garda de Mediu, pentru un comisar, salariul mediu net este de 1.500 de lei, iar la Garda Forestieră, instituție care desfășoară activități similare cu Garda de Mediu, salariul mediu este de 4.000 de lei. Pe acest context oamenii au hotărât astăzi să oprească activitatea, mai ales că există probleme pe transferul de deșeuri, pe fonduri europene. Un comisar de mediu se duce și își pune semnătura, ultima semnătură, care atestă implementarea proiectului sau funcționarea acesteia în condițiile legii”, a declarat Neagoe.

Președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a precizat, totodată, că greva generală poate dura mai mult de o lună în cazul în care reprezentanții angajaților nu vor fi chemați la negocieri de autoritățile din domeniu.

„Greva este pe termen nelimitat. În cazul în care nu primim această invitație, de chemare la negocieri, suntem deciși să o ducem chiar mai mult de o lună de zile, chiar până la rezolvarea doleanțelor noastre. Protestul se desfășoară în cadrul instituțiilor, în cadrul sediilor GM, de la centru și din țară. Oamenii nu desfășoară activități specifice instituției și bineînțeles nu lucrează cu publicul. În acest sens, pe această cale, vreau să cer scuze celor afectați de această discrepanță din sistemul nostru”, a mai declarat Valentin Neagoe.

Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara a declanșat miercuri grevă generală pe termen nelimitat, acuzând inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului. O altă revendicare a angajaților din sectorul de mediu vizează îmbunătățirea condițiilor de muncă, potrivit AgerPres.

 

11:00

Si angajații Gărzii de Mediu Buzău au intrat in grevă generală miercuri dimineață nemultumiți de salarii. Conform angajaților Gărzii de Mediu, salariile au rămas neschimbate din anul 2009.

Doleanțele nu se opresc doar la salariile neschimbate, aceștia doresc si îmbunătațirea condițiilor de muncă.
Salariul mediu net al unui comisar de mediu este de 1.500 de lei, în timp ce, de exemplu, câştigul unui comisar al Gărzii Forestiere este de 4.000 de lei. Conform sindicaliştilor de la nivel Central angajaţii Gărzii de Mediu vor veni la birouri însă nu vor face controale şi nu vor lucra cu publicul.

La Buzău, Garda de Mediu îşi desfăşoară activitatea cu 9 angajaţi dintre care un secretar, un jurist şi 7 comisari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 38 = 44