Viaţă de vedetă: Ruby pozează la Barcelona, Nadia vorbeşte despre relaţia cu Bănică Jr.

Colaj realizat de SILVIA BUNICĂ

0
2669

Ruby, cu vânătăi la Barcelona

Vedeta a pozat sexy la Barcelona, dar fanii au observat altceva. Artista a apărut cu o vânătaie destul de mare pe piciorul drept. Curioși, aceștia au întrebat-o ce a pățit, însă bruneta nu le-a răspuns. Deși detaliul este unul mai inestetic, interpreta nu a avut nicio reținere în a purta cea mai provocatoare rochie de culoare roșie.

„Holaaa Barcelonaaa”, a scris Ruby pe contul de socializare. „Ce-i cu vânătaia aia?”, „Cine te-a lovit?”, „Ce sexy ești!”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fani. Ruby este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. În februarie 2011, Ruby a început colaborările cu HaHaHa Production, lansând piesa „Party Hard”.

La începutul anului 2012, a lansat un alt disc single intitulat „Miracle of Love”. Piesa a beneficiat și de un videoclip în regia lui Iulian Moga și a intrat în clasamentul național Romanian Top 100, atingând poziția maximă cu numărul 31. Un videoclip regizat de Radu Aldea a fost lansat deodată cu piesa. „Stinge lumina” este, până în momentul de față, cel mai de succes disc single al lui Ruby în România, atingând repede poziția maximă cu numărul 18. A fost lansată și o variantă în limba engleză a piesei, „Turn Off the Lights”, precum și un alt videoclip, realizat tot de Radu Aldea.  În februarie 2015 Ruby a lansat un nou videoclip, „Nu pune la suflet” în colaborare cu What’s Up, produs în studiourile deMoga.

Gina Pistol și chef Scărlătescu se înțeleg de minune

Gina Pistol showGinei Pistol aduce mereu o pată de culoare și voie bună în emisiune, iar glumele cu chef Scărlătescu se țin în continuare lanț. Chiar dacă dă și vești proaste, Gina știe mereu și cum să destindă atmosfera. Iar glumele dintre ea și chef Scărlătescu sunt deja celebre și nu vor lipsi nici în ediția următoare.

Îmbrăcată într-o ținută foarte sexi, frumoasa prezentatoare va atrage toate privirile când va păși în platou. Aceasta îi va spune lui chef Scărlătescu, burlacul juriului: „Dacă ajungi la 90 de kilograme, am rochia de mireasă în mașină!”. „Ai grijă ce-ți dorești, Gina!”, îi răspunde Cătălin râzând. Prilej tocmai bun pentru ceilalți doi chefi să glumească pe seama colegului lor: „Cătălin, rochia e pentru tine, să mergi să o probezi”, va glumi chef Bontea, în vreme ce chef Dumitrescu adaugă: „Noi tot încercăm să te însurăm, o să încercăm și sezonul următor dacă nu reușim acum!”. Gina Pistol este una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran și de curând, vedeta s-a despărțit de Alin Cocoș.

Nadia Comăneci a vorbit despre relația sa cu Ștefan Bănică Jr.

Nadia showNadia Comăneci a vorbit despre relația cu Ștefan Bănică Jr., după ce ani la rând s-au făcut speculații cu privire la aventura dintre cei doi. Fosta gimnastă a pus capăt zvonurilor și a dezvăluit ce fel de legătură a avut cu interpretul.

Nadia Comăneci a vorbit despre relația cu Ștefan Bănică Jr. și a declarat că nu a existat o relaţie de iubire între ei doi, ci doar au petrecut ceva timp împreună.  „Am fost prieteni, într-adevăr. (…) Nu făceam nimic ieşit din comun, decât să ieşi cu cineva la un film, la magazin, să te plimbi pe stradă, asta făceam”, a mărturisit românca la o emisiune radio. O serie de imagini filmate în 1989, la o petrecere cu mai multe personalităţi ale vremii, fac valuri, iar ele au fost date publicităţii, la emisiunea „Un show păcătos”. Nadia şi Bănică Jr. apar îmbrăcaţi şi aranjaţi impecabil, socializează, râd, se simt bine și chiar fac glume piperate cu ceilalți invitați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

28 + = 38