HOROSCOPUL SĂPTĂMÂNII 24 – 30 APRILIE

0
2761

Zodia Berbec

Se anunţă situaţii complexe şi decizii importante, notabile şi greu de luat, în această săptămână. Pe de altă parte, se poate că vechi situaţii cărora nu le găseai soluţii să se rezolve de la sine. În oricare dintre cazuri, acceptă numai deciziile pe care le iei de unul singur, exilând sfaturile primite gratuit şi vorbele auzite pe la colţuri. Nu te lăsa pradă temerilor, în definitiv, dacă ai grijă de tine (şi de posesiunile tale), nu ai nimic de pierdut.

Zodia Taur

Primeşti un amalgam de informaţii în această perioadă, însă ia în calcul şi posibilitatea de a nu şti cum să jonglezi cu acestea. Unde mai pui şi faptul că acum poţi afla ce se găseşte în mintea celor cu are ai de-a face, doar urmărindu-le acţiunile. S-ar putea să fii bulversat de ceea ce observi, deci pregăteşte-te pentru a remarca lucruri care nu îţi fac plăcere. Sunt posibile rupturi de relaţii. Cântăreşte-ţi cuvintele înainte de a te pronunţa.

Zodia Gemeni

Se păstrează atenţionarea în ceea ce priveşte sănătatea, deci concentrează-te în continuare pe acest sector al vieţii tale. Caută ajutor specializat ori de câte ori simţi că este nevoie şi nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi. Este indicat să te ocupi de proiectele pe care le ai acum, fără să le amâni rezolvările pe ultima sută de metri. În orice caz, ia în calcul faptul că, indiferent de natura problemelor care pot interveni, calitatea ta de a fi adaptabil oricărei situaţii îşi va spune cuvântul.

Zodia Rac

Prieteni, distracţie, evenimente deosebite, toate acestea se anunţă pentru a-ţi face săptămâna frumoasă. Mai mult încă, atenţia ta este îndreptată către persoană iubită sau către copii, decizii majore legate de aceştia trebuind a fi luate. Fie un nou început, fie o ruptură pot interveni în ceea ce priveşte relaţia de dragoste. Se pare că Universul încearcă să te atenţioneze că, indiferent de natura situaţiei, este momentul să te ridici şi să mergi mai departe.

Zodia Leu

Starea ta generală nu pare a fi una demnă de admirat. Sunt probleme cărora nu le dai de cap, legate în special de tine însuţi. Probabil că nici în cămin lucrurile nu stau foarte bine; te îndoieşti de capacităţile tale, ai senzaţia că toată lumea îţi stă împotrivă şi nu vrei cu nici un chip să crezi că vor veni şi zile mai bune. Succesul personal nu va apărea imediat (sau va întârzia destul de mult), cel puţin nu până când nu îţi vei fi rezolvat propriile probleme.

Zodia Fecioara

Este posibil să apară anumite inconveniente în calea evoluţiei tale personale. Probabil că ţi se atrage atenţia asupra faptului că trebuie să mai încetineşti puţin ritmul, să observi ce anume te face să stagnezi şi să încerci a aprofunda ideile care ţi se comunică sub formă de sfaturi. Nici câştigurile imediate nu vor să apară, iar senzaţia că munceşti de două ori mai mult decât de obicei nu îţi va fi străină. Concentrează-te pe un singur lucru, atunci când ai ceva de făcut, evitând pierderea inutilă a energiei.

Zodia Balanţă

Este momentul pentru autoevaluare şi se pare că situaţia materială sau rezultatele afacerilor pe care le faci îţi aduc în prim-plan acest lucru. Probabil că şi dispute legate de costuri sau cheltuieli vor interveni în relaţiile parteneriale, fie că este vorba de relaţia de cuplu, fie că este vorba de cele de afaceri. Asigura-te că îţi achiţi la timp datoriile şi încearcă să nu dai bani (sau obiecte de valoare) altora, cu împrumut. În cazul în care ai de semnat acte, alege ziua de miercuri pentru acest demers.

Zodia Scorpion

O săptămână în care toate problemele de cuplu, nerezolvate, vor ieşi la suprafaţă într-un fel sau altul. O perioadă de timp în care pasiunea nu este atât de prezentă în viaţa ta, nu aşa cum deja te obişnuisei. Totuşi, este bine de ştiut că acum este momentul să te gândeşti la tine însuţi, la ceea ce îţi doreşti de la viaţă şi la cum arată viitorul tău. Există posibilitatea de a pierde parteneriate valoroase, însă doar pentru a te reîntoarce la cel mai bun aliat al tău: tu însuţi.

Zodia Săgetător

Se poate ca secrete bine tăinuite până acum – propriile-ţi secrete, adică – să fie expuse atunci când îţi este lumea mai dragă. În principiu, este vorba de a-ţi găsi puterea pentru a-ţi înfrunta propriile temeri şi de a-ţi găsi liniştea interioară, mulţumindu-te cu mai puţin, chiar dacă trebuie să munceşti de două ori mai mult pentru acestea. Planul psihologic este cel mai ameninţat în această săptămână, deci păstrează-ţi serenitatea şi fii temperat.

Zodia Capricorn

Decât să te ridici în sferele înalte, nepăsându-ţi de cei din jurul tău, poate că ţi-ar fi mai bine dacă ai participa activ la viaţă agorei, dând dovadă de creativitate şi demonstrându-le tuturor că în sufletul tău se află un copil perfect. Este momentul să îţi consolidezi relaţiile de prietenie, transformându-te în cea mai agreabilă companie pentru ceilalţi. Eşti inspirat şi poţi comunica foarte uşor cu cei din jurul tău, foloseşte atu-ul acesta cu iscusinţă.

Zodia Vărsător

De ce ţi-e frică nu scapi. Deci, fie laşi spaimele de-o parte, fie te împaci cu soarta pe care o ai, pasiv, asemeni unui sclav. Cel mai bine ar fi să îţi înfrunţi „duşmanul” (indiferent ce numeşti aşa) cu tăria de caracter tipică ţie, luptând pentru a lua cea mai importantă decizie din viaţa ta. Situaţie valabilă în special în ceea ce priveşte cariera sau imaginea ta publică. În acelaşi timp, asigură-te că nu le faci viaţă amară celor de acasă. Lasă la intrarea în casă încordarea şi problemele.

Zodia Peşti

Dacă nu ai făcut nici o mişcare şi nu ai luat nici o decizie – vis-a-vis de viitorul tău – în săptămâna care tocmai a trecut, ar fi bine că în această săptămână să rămâi calm, răbdător şi chibzuit, deoarece totul pare a fi îngreunat. Fie că este vorba de plecări în străinătate, fie că este vorba de educaţie sau studii superioare ori comunicarea cu Divinitatea, a fi prevăzător şi a judeca la rece situaţiile intervenite reprezintă cea mai bună strategie pe care o poţi adopta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =