Sfaturi utile pentru păstrarea ouălor proaspete

0
1476

Oul este un aliment complet, dar fragil. E bine să foloseşti ouă cât mai proaspete, fiindcă ele pot produce o serie de tulburări digestive. Iată câteva sfaturi utile în acest sens:

Cochilia oului oferă o protecţie naturală împotriva microbilor. După recoltarea de la găini, ouăle pot fi păstrate 20 de zile într-un loc răcoros (maximum 15 grade C), fără oscilaţii de temperatură. După cele 20 de zile, trebuie ţinute la 5 grade C, deci la frigider.

S-au făcut multe studii pentru a vedea necesitatea conservării ouălor la temperatura camerei sau în frigiderStudiile au arătat că nu există diferenţe. De altfel, în multe ţări, ouăle nu se află pe rafturi frigorifice în magazine. Cu toate acestea, depinde şi de temperatura bucătăriei tale. Dacă este mai mare, e bine să le ţii în frigider.

Cumpără ouăle în cofraje de carton, nu din plastic şi nu le scoate din acestea când le depozitezi în frigider. Cartonul le asigură o atmosferă umedă şi le protejează şi împotriva mirosurilor. Oul are capacitatea de a absorbi rapid mirosurile din mediu.

Dacă este vreun ou spart sau crăpat, foloseşte-l cât mai repede.

Nu le depozita pe uşă, în suportul consacrat! Ouăle au nevoie de o temperatură constantă, iar aceea se află pe rafturile de la mijlocul frigiderului.

Pune-le cu vârful în jos. Astfel, camera de aer de la baza oului nu va presa asupra gălbenuşului, care se va conserva intact şi mai multă vreme.

Nu le spăla atâta vreme cât le depozitezi. Doar înainte de a le folosi. Pelicula care le acoperă le protejează de microbi. Dacă oul este poros, deci membrana protectoare s-a uscat, înseamnă că nu mai este proaspăt. Dacă sunt murdare, şterge-le cu un şervet uscat.

Nu sparge ouăle decât înainte de a le folosi. Un ou spart este un mijloc ideal pentru dezvoltarea microbilor, fiindcă substanţele protectoare din gălbenuş devin ineficiente în contact cu aerul.

Verifică-le prospeţimea!

Dacă oul este luat de la producători particulari şi nu are data înscrisă, îţi poţi da seama de prospeţimea lui fie punându-l într-un castron cu apă sărată, fie după aspect. Dacă oul va pluti, e vechi, dacă stă la fund, e proaspăt.

Dacă l-ai spart ca să îl consumi, priveşte cu atenţie aspectul albuşului şi al gălbenuşului. Un ou proaspăt are albuşul foarte adunat, iar gălbenuşul bombat în centrul albuşului. Cu cât e mai vechi, cu atât albuşul se va întinde, iar gălbenuşul se va aplatiza.

Dacă e fiert tare, taie-l în două şi observă poziţia gălbenuşului. Cu cât este mai centrat în albuş, cu atât e mai proaspăt.

Când le foloseşti crude (la anumite creme sau la maioneză), ai grijă să fie cât mai proaspete (să nu depăşească 20 de zile de la data recoltării). Verifică data de expirare şi nu o depăşi. Ouăle au cel mai bun gust între a 7-a şi a 14-a zi de la recoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

31 + = 34