CCR AR PUTEA DECIDE ASTĂZI DACĂ PERSOANELE CONDAMNATE PENAL POT AJUNGE MINIȘTRI

0
1657

După două amânări în ce privește decizia pe marginea excepției de neconstituționalitate la Legea 90/2001, ridicată de Avocatul Poporului în urmă cu aproape 2 luni, Curtea Constituțională a României s-ar putea pronunța astăzi pe marginea sesizării lui Victor Ciorbea.

Potrivit art. 2 din Legea 90/2001, privind indreptul persoanelor condamnate penal de a face parte din Guvern, ”pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Odată admisă sesizarea Avocatului Poporului, o decizie a CCR ar permite ca Liviu Dragnea, condamnat definitiv cu suspendare în dosarul ”Referendumul”, să devină premier, deși cu prilejul mai multor apariții publice din ultima perioadă, liderul PSD a afirmat că ”obiectivul său de a deveni prim-ministru este istorie și că, în acest moment, nu îl interesează decât să gestioneze cum trebuie conducerea Camerei Deputaților și, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, pe aceea a Parlamentului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here