FOSTUL ȘEF AL PENITENCIARULUI PERIPRAVA, TORȚIONARUL ION FICIOR, CONDAMNAT DEFINITIV

0
1535

Unul dintre cei mai cunoscuți torționari de pe vremea regimului comunist, Ion Ficior, a fost astăzi condamnat definitiv de magistrații Curții de Apel București la 20 de ani de închisoare, pentru crime împotriva umanității.

Judecătorii notează în motivarea deciziei că regimul aplicat de acesta la Penitenciarul Periprava a fost unul prin care şi-a propus lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor, pedeapsa care s-ar fi cuvenit fiind cea pe viaţă: ”A rezultat că regimul de detenţie elaborat şi aplicat de către inculpat, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei de muncă Periprava, a fost unul de natură să conducă la lichidarea fizică şi psihică a deţinuţilor”.

Aceiași magistrați mai spun că ”la o examinare sumară a listei deţinuţilor decedaţi, cu referire la vârsta şi cauza decesului, Curtea constată, fără a fi necesare cunoştinţe de specialitate că aceşti deţinuţi nu au avut nicio şansă la viaţă şi că, în mod indiscutabil, aceştia nu au beneficiat de niciun fel de îngrijiri medicale”.

Procurorii îi leagă numele lui Ion Ficior de moartea a 103 deţinuţi politic, care au sfârşit în condiţii greu de imaginat.

Acesta este al doilea torționar celebru care ajunge în spatele gratiilor, după fostul comandant al Penitenciarului de la Rm. Sărat, Alexandru Vișinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 29 = 30