ȘERBAN NICOLAE, GATA SĂ RENUNȚE LA AMENDAMENTELE LA LEGEA GRAȚIERII

0
1329

Reacțiile vehemente ale opiniei publice, dar și aparenta lipsă de susținere din partea colegilor pe marginea amendamentelor pe care le adusese la Legea grațierii, l-au făcut pe senatorul Șerban Nicolae să bată în retragere astăzi, venind cu precizări diferite față de zilele trecute.

Dacă, recent, acesta afirma că – din punctul său de vedere – corupții nu ar trebui să stea câte trei în paturi, în camere murdare și cu igrasie, șeful comisiei juridice a declarat astăzi:

”Nu a fost niciun fel de calcul pe acest plan, nu am exclus și nu am introdus faptele de corupție. Nu am niciun fel de miză, nu am încasat niciun fel de sume de bani. Din punctul meu de vedere, pot să renunț oricând la aceste amendamente, n-am să fac opinie separată față de colegii din Parlament. Eu n-am avut probleme cu faptele de corupție, n-am urmărit grațierea. N-am niciun fel de ambiție personală. Am văzut că ieri a ieșit poporul român în stradă și s-a pronunțat. Toate lucrurile trebuie analizate. Aștept și punctul de vedere al ANP”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =