PENTRU UN PREJUDICIU DE 290 LEI ADUS STATULUI, O FEMEIE DE 59 DE ANI A FOST CONDAMNATĂ LA 8 LUNI DE ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE

0
1817

În anul 2015, dupa moartea soțului, femeia din Brăila a decis să se mute la fiul ei și să își închirieze locuința, pentru că nu avea alte venituri. În iunie, un cuplu de tineri și cei 3 copii ai lor s-au mutat în casa femeii, urmând să îi plătească acesteia 300 de lei chirie. Conform înțelegerii, chiriașii se angajaseră să plăteasca tot ei și utilitatile.

Trei luni mai târziu, chiriașii au început să întârzie cu plata, motivând că nu au luat salariul, iar în decembrie 2015, când a aflat că, de fapt, cuplul nu plătise nici utilitățile și nici măcar nu făceau curățenie în casa pe care o ocupau, femeia le-a cerut să plece. Când ei au refuzat, femeia a chemat poliția și, cu această ocazie, s-a aflat că aceasta trebuia să plătească impozit statului pentru banii pe care apucase să-i ia de la chiriașii săi, ANAF hotărând să o cheme în instanță pe ”evazionistă”.

În vara lui 2016, a fost trimisă în judecată și, pe toată durata procesului în care nu a avut bani pentru a plăti un avocat, ea și-a recunoscut în permanență fapta, sentința primită în octombrie trecut fiind de 8 luni de închisoare cu suspendare și 60 de zile (120 de ore) de muncă în folosul comunității. Și-a executat orele toate în luna decembrie și a plătit și prejudiciul stabilit, de 290 de lei, și restanțele lăsate de chiriași și cheltuielile de judecată. Ea este și acum în stare de șoc după experiența traumatizantă prin care a trecut și nu înțelege de ce justiția a decis o asemenea condamnare pentru prejudiciul amintit.

Revoltați sunt și vecinii femeii, care spun că biata femeie nu trebuia să treacă prin așa ceva, în condițiile în care, pentru prejudicii de milioane de euro, alți infractori dovediți beneficiază de mult mai multă îngăduință din partea statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 83 = 92