În luna decembrie a anului trecut, Crucea Roşie Buzău a fost sesizată de familia şi colegii de serviciu ai unei tinere însărcinată în luna a 6-a cu gemeni, băieţel şi fetiţă, că aceasta a fost internată la Maternitatea Polizu şi diagnosticată cu placentă Previa, uter cicatricial și invadare vezică cu sânge. Prognosticul medicilor privind şansele de supravieţuire ale gemenilor şi tinerei Emilia Arsenachi – care mai are un băieţel de doi ani – a fost unul extrem de rezervat, ei afirmând că este posibil ca femeia de 36 de ani să sufere o operație de histerectomie după cezariană și că are nevoie urgentă de sânge.
În urma campaniei susţinute pe care Crucea Roşie a derulat-o prin intermediul mass-media, numeroşi buzoieni s-au prezentat la Centrul de Transfuzii pentru a dona sângele necesar pentru salvarea celor trei vieţi.
La mijlocul lunii ianuarie, Emilia Arsenachi a fost dusă în toiul nopţii în sala de operaţii a Maternităţii Polizu şi anesteziată, în timp ce familia ei a aşteptat cu sufletul la gură finalul complicatei intervenţii medicale. După operaţia la care au participat cei mai de seamă medici specialişti ai instituţiei – cunoscută fiind gravitatea cazului – mămica şi unul dintre gemeni, băieţelul, au fost salvaţi, în timp ce fetiţa a murit. Pe durata intervenţiei, însoţite de o hemoragie masivă, pacientei i-au fost transfuzaţi peste 4 litri de sânge. Timp de încă o lună, Emilia şi copilaşul salvat au rămas internaţi, până în momentul în care medicii i-au considerat în afara oricărui pericol şi au decis că aceştia pot pleca acasă.
Dincolo de durerea suferită în urma pierderii fetiţei, Emilia Arsenachi, care lucrează de mai mulţi ani ca biolog la Apele Române, Administraţia Bazinală Ialomiţa-Buzău, spune că Dumnezeu i-a fost în permanenţă alături în cel mai greu moment al vieţii ei şi toate cuvintele de mulţumire din lume nu sunt suficiente pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de cei 500 de oameni care, în decurs de numai câteva zile, au donat sânge pentru salvarea sa şi a nou-născutului său. Tânăra mămică mai povesteşte că, în ciuda anesteziei administrate de medici, s-a simţit conectată în permanenţă la ceea ce se petrecea în jur, ca şi când o parte din ea ar fi stat de veghe să nu se întâmple nimic rău pe timpul operaţiei.
