BUZĂU: „MARATONUL LUMINII” – CAMPANIE UMANITARĂ PENTRU 120 DE ELEVI NEVĂZĂTORI CARE AU NEVOIE DE O IMPRIMANTĂ TIP BRAILLE

0
1782

Centrul European pentru Integrare Socio-Economică, alături de Eclipse Fitness Club, lanțul de magazine Cufărul Verde și Clubul Sportiv XM RAID, au lansat, săptămâna aceasta, la Buzău, campania umanitară Maratonul Luminii. Proiectul va consta în derularea unor activități de strângere de fonduri pentru Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Buzău, în vederea dotării instituției cu o imprimantă profesională de tip Braille. Campania de strângere de fonduri se va încheia pe 4 martie, cu un eveniment unic în România.

În perioada 16 februarie – 4 martie, organizatorii campaniei Maratonul Luminii vor desfășura activități de strângere de fonduri, în vederea colectării sumei de 21 000 lei, necesară achiziției unei imprimante profesionale de tip Braille, cu scopul de a oferi celor 120 de elevi nevăzători ai Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău șansa de a avea acces la noi orizonturi de cunoaștere și la noi facilități de informare și exprimare.

“Tipul acesta de imprimantă este absolut necesară desfășurării în condiții optime a activității didactice din școala noastră. Această imprimantă poate permite tipărirea în scrierea braille a manualelor și a altor materiale auxiliare didactice, fișe de lucru sau subiecte de examen pentru elevii deficienți de vedere. Având în vedere faptul că elevii noștri parcurg curriculumul național și susțin aceleași examene ca elevii din școlile de masă, pentru asigurarea egalității de șanse trebuie să le punem la dispoziție toate materialele necesare”, a declarat Adriana Leca, Director al Liceului Special pentru Deficienți de Vedere Buzău.

Succesul campaniei va însemna, așadar, oferirea egalității de șanse între elevii nevăzători și cei din școlile de masă, beneficiarii acesteia fiind elevii liceului de nevăzători atât din generația actuală, cât și cei din generațiile viitoare. Campania Maratonul Luminii va avea un efect benefic îndelungat, pentru un număr mare de tineri, și reprezintă o bună oportunitate de promovare a valorilor umane, civice, a educării în spiritul întrajutorării și implicării active.

Proiectul a luat naștere la inițiativa lui Daniel Nica, maratonist de performanță și fondator al lanțului de magazine cu produse naturiste și bio – Cufărul Verde. Daniel Nica este singurul participant buzoian și unul dintre cei doar 10 români care au participat, de-a lungul timpului, la Marathon des Sables, considerată ca fiind cea mai grea cursă din lume, în cadrul căreia participanții sunt nevoiți să-și care singuri mâncarea și echipamentul, pe parcursul celor șapte zile, alergând la temperaturi de până la 54 grade Celsius.

Pe 4 martie, la Eclipse Fitness Club Buzău, Daniel Nica va marca încheierea campaniei Maratonul Luminii în cadrul unui eveniment unic în România. Acesta va alerga 100 de kilometri, pe bandă, în decursul a 12 ore, timp în care organizatorii campaniei vor oferi diferite momente speciale participanților la eveniment.

Organizatorii campaniei pun la dispoziția persoanelor și companiilor dornice să sprijine Campania Maratonul Luminii un cont bancar în care pot dona, dar și o urnă pentru donații, disponibilă la recepția clubului de fitness Eclipse.

Centrul European pentru Integrare Socio-Economică

C.U.I. 36886898

Cont Curent: RO20BTRLRONCRT0364315001

Pentru mai multe detalii privind modalitățile de susținere a campaniei, vă rugăm, accesați pagina de Facebook: – https://www.facebook.com/Maratonul-Luminii-253124201806162/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =