LEGEA CARE OBLIGĂ MARILE MAGAZINE SĂ VÂNDĂ MINIM 51 % PRODUSE ROMÂNEȘTI VA FI SCHIMBATĂ

0
1724

Președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Ioan Munteanu, a anunțat că legea prin care hipermarketurile erau obligate ca, din produsele alimentare oferite spre vânzare, cel puțin 51 % să fie românești, va fi modificată pentru a se evita sancțiunile anunțate de Comisia Europeană.

Deputatul Ioan Munteanu spune că primul articol vizat se referă la obligativitatea magazinelor de a face publicitate gratuită producătorilor în parcările proprii, al doilea la existenţa unor spaţii şi denumiri speciale pentru produsele româneşti, iar cel de-al treilea stabilește procentajul de 51% produse româneşti la raft provenite din lanţul scurt.

Comisia Europeană a activat recent proceduri de infrigement împotriva României şi Ungariei, în privinţa comerţului cu amănuntul la produselor agricole şi alimentare, se arată într-un comunicat de presă al forului comunitar. Conform reglementărilor UE, restricţionarea acestor libertăţi este permisă numai atunci când există o necesitate justificată de protejare de prim rang a interesului public, precum sănătatea publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here