IOHANNIS DESPRE REZOLVAREA CRIZEI POLITICE ȘI SOCIALE: ABROGAREA ORDONANȚEI 13 ȘI DEMITEREA MINISTRULUI JUSTIȚIEI – PREA PUȚIN; ALEGERILE ANTICIPATE – PREA MULT!

0
1430

”Românii au ieșit în stradă și au readus lumina”, spre deosebire de politicienii care au lucrat ”pe întuneric”, a afirmat președintele României, Klaus Iohannis, prezent în urmă cu puțin timp în Parlamentul României, pentru a-și transmite mesajul legat de modul în care a fost adoptată Ordonanța 13 privind modificarea legislației penale, abrogată între timp, dar și despre nemulțumirile populare generate de aceasta, care au scos în stradă sute de mii de români în ultimele 7 zile.

”Suntem în plină criză, sute de mii de omeni protestează în stradă. O importantă cercetare sociologică arată că 80% dintre români cred că țara merge într-o direcţie greșită. Cum s-a ajuns aici, la numai o lună de la alegeri? În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie, dar dupa aceea, doamnelor și domnilor, a intrat în coliziune frontală cu o parte importantă a societății românești. A promis în primele zile de campanie ceva și s-a apucat de altceva. Nu prosperitatea românilor a fost prima grijă; grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor și românii sunt indignați și revoltați. Asta e situația. Ce facem, dragilor, cum ieșim din impas? Retragerea Ordonanței 13 și eventual demiterea chinuită a unui ministru este prea puţin. Alegerile anticipate, însa, sunt alegeri anticipate, dar sunt prea mult. Păi cine trebuie sa vină cu soluţia, tot cel care a creat problema: PSD. (…) Cică aș dori răsturnarea Guvernului legitim. Nu! Fals. Ați câștigat, acum guvernați și legiferați. România are nevoie de un Guvern care lucrează transparent, nu noaptea. Legiferați pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme. Sunt mari așteptări din partea societăţii: ce ați promis, faceți. Sunt așteptări din partea mediului economic. Nu vă bateți joc. Păstrați trendul ascendent, păstrați creșterea economică. Lumea are mari așteptări de la noi. Dacă PSD, care a creat această criză, nu va rezolva această problemă, voi convoca consultări la Cotroceni, pentru a vedea ce e de făcut. Doamnelor și domnilor, ce fel de naţiune vrem să fim? Merită România acest sacrificiu pentru câțiva politicieni? Asta este întrebarea: ce fel de națiune vrem să fim. Iar pentru asta voi convoca acest referendum. Aștept de la Parlament un răspuns la solicitarea mea. Probabil ați urmărit demonstranţii de la manifestații: cea mai mare din Piata Victoriei, din alte localităţi. Imaginea aceea splendidă cu telefoanele iluminate: iata, când politicienii au încercat să ducă România pe coridoare întunecate, românii au readus lumina. Democrația trebuie apărată, înțeleasă, și este nevoie de multă educație. Și ii felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piața Victoriei, pentru o demonstrație vie. Să păstrăm această ţară vie – şi la propriu, şi la figurat!”

După prima parte a discursului, în care Iohannis a criticat PSD pentru prestația sa vizavi de susținerea modificărilor legislației penale, aproape toți parlamentarii social-democrați și de la ALDE au părăsit sala. La finalul mesajului transmis de Iohannis, liderii coaliției guvernamentale – Tăriceanu și Dragnea – s-au declarat dezamăgiți de discursul președintelui României, ambii spunând că așteptau de la acesta un mesaj de unitate către români, un îndemn la calm și stabilitate, nu unul de dezbinare.

Tot astăzi, Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie. Deocamdată, nu a fost stabilită și întrebarea la care urmează să răspundă românii, în cadrul consultării populare dorită de președintele României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

70 + = 79