LA ÎNTÂLNIREA CU GRINDEANU, IOHANNIS A CERUT DETALII CU PRIVIRE LA BUGETUL PE 2017

0
1162

La finalul întâlnirii avute cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, preşedintele României, Klaus Iohannis afirmă că a solicitat și a primit informații cu privire la construcţia bugetului pe 2017. Preşedintele consideră că, cităm: „Nu va fi deloc ușor de construit un buget pe măsurile care au fost deja aprobate și cu încadrarea într-un deficit de 3%, dar el este obligatoriu. Asta este o chestiune care aparține Guvernului, care va veni cu soluții”. El a mai precizat că dorește un buget sustenabil, solid, cu un deficit sub 3% și cu 2% din PIB alocat pentru Apărare.

În ce priveşte aşa-zisa gaură la buget lăsată de fosta guvernare, Iohannis a spus: „Am discutat foarte pe scurt această chestiune. Din motive pe care nu le cunosc, s-a vehiculat inițial sintagma de gaură la buget, ceea ce nici nu poate fi vorba. E vorba de o sumă care nu s-a realizat, pur și simplu, la încasări, din motive pe care vor trebui să le explice alții, nu eu. Cei care au guvernat. Cert este că nu a plecat nimeni cu banii acasă”.

Iohannis a precizat că acest subiect ar trebui lăsat în seama celor care „se pricep”: „Cred că este bine să o luăm încet cu aceste anchetări din partea Parlamentului. Cred că ar fi foarte bine ca cei care ce pricep la aceste chestiuni să facă o analiză foarte serioasă și să nu se ducă discuția la nivel de contre politice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

70 + = 77