CARNAGIU ÎN COMUNA BUZOIANĂ VADU PAȘII: UN CIOBAN ȘI TURMA SA SPULBERAȚI DE TREN

0
1242

Ciobanul era originar din Iași și lucra la o stână din zona comunei Vadu Pașii, iar aseară, într-un moment de neatenție, a lăsat turma pe care o supraveghea să se apropie prea mult de calea ferată. În momentul când primele animale au început să traverseze șinele, ciobanul a observat apropierea unui tren și s-a repezit să își întoarcă turma din drum. Din nefericire, atât el cât și o mare parte dintre oile și caprele pe care le păzea au fost loviți în plin de trenul Regio care face legătura între Buzău și Mărășești. Personalul de pe ambulanța sosită la fața locului a încercat zadarnic să-l resusciteze pe bărbat, declarând în cele din urmă decesul. Nici din turma pe care o păstorea acesta nu a mai rămas mare lucru: anchetatorii veniți să investigheze cazul au numărat nu mai puțin de 35 de cadavre de oi și capre împrăștiate pe o rază de câteva zeci de metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 8 = 9