OLT: ACCIDENT CU MICROBUZ ȘCOLAR, 3 COPII LA SPITAL

0
802

Un microbuz școlar în care se aflau 15 elevi și un profesor însoțitor s-a răsturnat în această dimineață în localitatea Voineasa, județul Olt, autoritățile declanșând planul roșu de intervenție. La fața locului, au fost trimise 8 echipaje SMURD și de la Serviciul Județean de Ambulanță, precum și o autospecială pentru transport victime multiple, pentru a acorda îngrijiri răniților. Trei adolescente care au suferit răni mai grave și traumatisme cranio-cerebrale au fost transportate la spital. Polițiștii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul, cel mai probabil fiind vorba de neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă frământată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 41 = 48