AMENZI URIAȘE PENTRU CINCI PRODUCĂTORI ROMÂNI DE LACTATE CARE AU TRUCAT LICITAȚII

0
1479

Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8,6 milioane de lei pentru trucarea unor licitații, cea mai mare amendă fiind încasată de Albalact, respectiv 5 milioane de lei – conform Agerpres. „Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii producătoare de lactate cu amenzi în valoare totală de 8,6 milioane de lei (aproximativ 1,9 milioane de euro) pentru trucarea unor licitații organizate în anii 2010 și 2011, la nivelul județelor Giurgiu, Ialomița și Dolj, în cadrul Programului Cornul și Laptele. Companiile sancționate sunt: Albalact SA, aproape 5 milioane de lei, Simultan SRL — 2,2 milioane de lei, Dorna SA — 1,02 milioane de lei, Lacta SA — 261.306 lei și Deltalact SA — 139.860 lei”, se menționează în comunicatul citat. Conform instituției, în urma investigației, s-a constatat că pe parcursul licitațiilor cele cinci companii au acționat concertat, în sensul că, în prima etapă, au depus oferte pentru toate loturile scoase la licitație de autoritățile contractante, iar în etapa a doua, de licitație electronică, și-au împărțit loturile pentru care au licitat. „Concret, în cadrul fiecărei licitații, în etapa de licitație electronică, fiecare ofertant și-a ales 1 sau 2 loturi pentru care a acționat, ceilalți ofertanți nelicitând pentru acestea. În acest fel, au licitat doar pentru loturile pe care știau că le vor câștiga, eliminând concurența”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =