LOVITURĂ DURĂ PRIMITĂ DE DEPUTATUL RÂMNICEAN TITI HOLBAN. VEDEȚI CE AU CERUT PROCURORII DNA ÎN CAZUL SĂU

0
2822

 Autor: Newss.ro

   Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au cerut cinci ani de închisoare pentru Titi Holban, în dosarul în care este cercetat și acuzat de trafic de influență. Acesta le-ar fi spus în lacrimi judecătorilor că a pierdut absolut totul și că nu mai are nimic de pierdut.  Potrivit Mediafax, deputatul Titi Holban le-a declarat magistraților că ,,Banii au fost împrumutaţi. Am avut o întâlnire cu Paul Rădulescu în septembrie la notar şi atunci m-a amenintat. Paul Radulescu, având acea condamnare şi cercetarea pentru evaziune fiscală, a căutat să beneficieze de acest denunţ. Din 2008, de când am intrat în politică, soţia avea o firmă cu 70 de angajaţi, acum este în faliment. Casa este vândută. Am poprire pe 34.000 lei de la Parlament. Pot sa spun că am pierdut tot. Nu mai am nimic de pierdut”.

    În data de 16 martie 2016, deputatul Titi Holban a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Totodată, magistrații au dispus în cazul lui Titi Holban un termen de încercare de 4 ani. Decizia nu a fost una definitivă putând fi atacată cu apel. Pe 24 iunie 2014, deputatul Titi Holban era acuzat de procurorii DNA că în ianuarie 2014 a acceptat să intervină ,,pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie” se precizează în comunicatul DNA din 24 iunie 2014. În schimb, Holban a primit 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe. În consecință în iunie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de deputat, pentru trafic de influenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 10 = 18