HOROSCOP 21 OCTOMBRIE – 03 NOIEMBRIE 2016

0
2992

Autor:  SKAT

BERBEC – Problemele serioase ar trebui să fie primele înscrise în agendă şi poate că ar trebui săpat mai adânc pentru a ajunge la miezul lor. Oamenii serioşi ar trebui de asemenea să vă vină în cale, căci altfel nu prea veţi avea ce să discutaţi cu ei.

TAUR – Pentru voi e activată casa asocierilor şi parteneriatelor de cuplu, căci de acolo vă vine ajutorul. Fiţi atenţi la nevoile celorlalţi şi ascultaţi-le sfatul… ei gândesc mai bine de data aceasta.

GEMENI – Deveniţi productivi şi eficienţi când vine vorba de sarcinile ce vă revin la serviciu.Vă concentraţi şi vă organizaţi bine, vă gestionaţi timpul aşa încât şi voi o să fiţi mulţumiţi de rezultate. Abordaţi sarcinile mici şi proiectele medii!

RAC – Cel mai bine o să vă simţiţi dacă vă concentraţi atenţia spre dezvoltarea talentelor şi hobby-urilor care să vă facă plăcere sau pe persoanele şi lucrurile pe care le iubiţi cel mai mult, partenerul şi copiii. Nu neglijaţi nici distracţiile şi întâlnirile cu prietenii.

LEU – Nu trebuie să navigaţi pe terenuri virgine pentru că bine vă va fi doar în zonele cunoscute şi pe traseele pe care aţi mai mers şi altădată. Sunteţi apropiaţi de locurile natale şi de familie, iar acasă vă găsiţi tot echilibrul.

FECIOARA – Deveniţi mai sociabili, mai vorbăreţi şi mai dornici de a vă simţi informaţi despre toţi şi despre toate. Comunicarea stă la baza a ceea ce iniţiaţi şi găsiţi oportunităţi prin reclame, noi pieţe de desfacere, studiu şi drumuri.

BALANŢĂ – În următoarele două săptămâni veţi avea noi oportunităţi financiare, la care însă va trebui să lucraţi pentru că ele să ofere rezultatele scontate, iar acest lucru vă dă multă încredere în valoarea voastră şi multă stimă de sine. Luaţi lucrurile cu uşurelul!

SCORPION – Odată cu aglomerarea semnului vostru, vă puteţi transporta acolo unde sunteţi în centrul atenţiei şi unde vă simţiţi cel mai bine.Veţi fi mulţumiţi de oportunităţile ce apar, de noile idei şi proiecte, de cunoştinţele din viaţa voastră. Ele vor fi benefice, inclusiv anul ce urmează.

SĂGETĂTOR – Poate că vouă vă prieşte mai mult în următoarea perioada să fiţi cumva pe cont propriu, departe de lumea dezlănţuită.E nevoie de timp de reflecţie, de retragere şi odihnă, de implicare în a-i ajuta pe alţii la modul cel mai dezinteresat.

CAPRICORN – Energiile pozitive sunt pentru voi în zona prieteniilor, cu atât mai mult cu cât vă recăpătaţi bună dispoziţie când sunteţi în grupuri mai mari. Căutaţi să vă extindeţi aşadar reţeaua de amici, vorbiţi mai mult cu ei, transmiteţi-le ce aveţi de transmis, dar şi ascultaţi-le sfatul!

VĂRSĂTOR – Aveţi ocazia acum să vă demonstraţi adevărata valoare, şi social, şi profesional. Deschiderea spre a face impresie bună şefilor e făcută de aglomeraţia din Scorpion, şefi alături de care puteţi stabili noi ţinte şi obiective de lucru.

PEŞTI – Orizont extins şi noi experienţe de cunoaştere stau în faţa voastră acum. E nevoie de mai mult spaţiu ca să mergeţi pe drumul vostru. Iar pentru asta, studiaţi, aprofundaţi, săriţi garduri şi treceţi graniţe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 9 = 19