ȘOFERUL FUGAR DE 23 DE ANI, CARE A ACCIDENTAT MORTAL DOI COPII, A FOST ADUS ÎN ȚARĂ

0
1268

Autor: Daniel Țigleanu

     Bărbatul din Târgu Bujor ce a accidentat mortal doi copii, în județul Galați după care a fugit de la locul faptei a fost prins de polițiști în Italia. Pe numele acestuia a fost este emis un mandat european de arestare pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Potrivit IPJ Galați, miercuri, 05 octombrie poliţiştii din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escort a șoferului, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Italia. Tânărul se află acum într-un centru de reţinere şi arestare preventivă al Poliţiei Române.

     În data de 6 septembrie, cel în cauză, deși nu deținea permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule, în timp ce făcea curse cu o altă maşină, a intrat cu viteză într-o curbă lovind doi copii pe care i-a târât 20 de metri, lovindu-i în zidul Primăriei. Maşina a intrat apoi pe contrasens şi a doborât un stâlp. Fără să îi pese că a ucis două suflete, tânărul a părăsit locul accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here