PE MOTOARE, PRIN BUZĂU, PENTRU FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU INDEPENDENT DE COMEDIE

0
2005

Autor: Leonard Bunilă

    Buzăul va fi, în premieră, gazda Festivalului Internaţional de Teatru Independent de Comedie „Comic 7B”. Evenimentul are loc în octombrie, însă organizatorii deja îl promovează prin metode inedite. Străzile oraşului au fost animate de o paradă a motoarelor şi de un flashmob. Festivalul Internaţional de Teatru Independent de Comedie va avea loc între 3 şi 9 octombrie şi este primul eveniment de acest fel organizat la Buzău.

    Parada motocicliștilor a avut loc sâmbătă după-amiază. Motocicliștii au pornit din parcarea unui centru comercial apoi a continuat pe bulevardul Unirii, punctul final fiind intrarea în Parcul Crâng. „Bikerii” au atras toate privirile pe străzile din Buzău. Prin această paradă, durii motoarelor au încercat să-i atragă la teatru pe buzoieni. „Până la urmă, viața pe două roți este o comedie. Este cel mai frumos mod pentru noi de a trăi și de a simți libertatea”, mărturisește Bogdan Hăituc, unul dintre participanți.

bikeri-2    Cel mai vârstnic dintre motocicliștii prezenți la Buzău se numește Gabi Tordau are 64 de ani, împliniți chiar în ziua paradei. Deși locuiește în București, el a ținut neapărat să ia parte la acest eveniment. „Mie chiar îmi place teatrul. Astăzi, fusesem invitat la mai multe evenimente, dar am renunțat la toate ca să vin la Buzău, la paradă, și vreau să spun că am venit cu multă plăcere. Noi suntem din București dar noi cunoastem echipa de motocicliști de aici, alături de  fiecare dată când ne întâlnim”, ne-a declarat Gabi Tordai.

    Tot sâmbătă, în Parcul Crâng, mai mulţi tineri au făcut un flash mob. Dansul sincron a avut meniurea de a le atrage atenţia buzoienilor că, luna viitoare, trebuie neapărat să vină la teatru.

falshmob     Actorul Cristi Martin, unul dintre organizatorii festivalului Comic 7B, mărturisește de ce a fost ales Buzăul pentru organizarea acestui eveniment cultural internațional.  „Publicul din Buzău este un public de teatru.  Vin oamenii la teatru, oamenii cunosc teatru, pentru ei nu e ceva nou. Pentru noi e o provocare, mai ales că venim la un public cunpscător și de aceea am ales Buzău. Am ales Buzăușl și din alt motiv. Practic, este orașul meu de adopție: de cinci ani eu sunt buzoian cu acte, sunt căsătorit în Buzău și iubesc județul acesta de foarte mult timp”, ne-a declarat actorul de comedie Cristi Martin, unul dintre organizatorii festivalului.

     Festivalul de comedie, la prima ediție

  Festivalul Internaţional de Teatru Independent „Comic 7B” va avea loc între 3 şi 9 octombrie şi este primul eveniment de acest fel organizat la Buzău.  Spectaciolele de tearu vor avea loc la Teatrul „George Ciprian”, iar cele de improvizație, la Cafeneua Artiștilor.   Festivalul de comedie va avea două secţiuni: comedie şi improvizaţie. Participă trupe independente din România – mai exact din Bucureşti şi Iaşi – dar şi din Marea Britanie şi Republica Moldova. În juriul secţiunii de comedie vor fi actorii Vlad Zamfirescu, Radu Gabriel şi Victoria Dicu de la Teatrul Național din Capitală, iar în juriul secţiunii improvizaţie, Catalin Neamţu, Mihaela Sârbu şi Viorel Gaiţă.

    La spectacolele de la Gala de deschidere, din 3 octombrie, si Gala de premiere, din 8 octombrie, intrarea este libera, în limita locurilor disponibile. În celelalte zile, la piesee de teatru, prețul unui bilet este 25 de lei, iar la cele de imprivizație, un tichet costă 15 lei. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. Programul complet al festivalului poate fi găsit pe pagina de facebook dedicată evenimentului, Comic 7B.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here