PERCHEZIȚII AMPLE ÎN PRAHOVA LA PERSOANE BĂNUITE DE TÂLHĂRII, FURT, LOVITURI ȘI ALTE VIOLENȚE

0
1280

Autor: Daniel Țigleanu

     Polițiștii prahoveni alături de jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Matei Basarab” Ploiești efectuează miercuri dimineață, 5 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhării și furturi din societăți comerciale. Două dintre descinderi au loc în municipiul Ploiești și trei în comuna Berceni.10 persoane urmează să fie aduse la audieri.

      În urma cercetărilor oamenii legii au constatat faptul că, în perioada august – septembrie 2016, persoanele suspectate ar fi săvârșit mai multe furturi din societăți comerciale și tâlhării în Ploiești și în comune arondate Secției de Poliție Rurală nr. 10 Valea Călugărească.

    Tot miercuri dimineață, polițiștii de investigații criminale din Ploiești efectuează două percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de agresiune și furt. Două persoane urmează să fie duse la audieri. Acestea sunt bănuite că, în seara zilei de 18.09.2016, ar fi avut o altercație cu două persoane, în urma căreia le-ar fi furat două telefoane mobile. Prejudiciul a fost estimate de anchetatori la aproximativ 4.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 7 = 10