MUZEUL JUDEȚEAN BUZĂU VĂ INVITĂ LA EXPOZIȚIA TEMPORARĂ ,,EROUL NECUNOSCUT – SIMBOL AL EROISMULUI NAŢIONAL”

0
1554

Autor: Newss.ro

     Expoziție de marcă pentru public pusă în scenă de Muzeul Județean Buzău în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” Bucureşti, Fundaţia „Mareşal Al. Averescu”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”- filiala Buzău şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Buzău. Începând de miercuri, 28 septembrie până pe 16 octombrie 2016,  buzoienii pot viziona la Muzeul Judeţean Buzău, expoziția temporară ,,EROUL NECUNOSCUT – SIMBOL AL EROISMULUI NAŢIONAL”. Programul expoziției este următorul:

  • în perioada 28 – 30 septembrie 2016 orele de vizitare sunt, de marți până duminică, între 10.00 – 18.00
  • în perioada 01 – 16 octombrie 2016  – orele 09.00 – 17.00
  • luni este închis.

     Pentru ceremonia de vernisare a expoziţiei reprezentanții Muzeul Judeţean Buzău îi invită pe cei interesați să vină miercuri, 28.09.2016, începând cu ora 11.30, la sediul instituției.

   ,,Eroul Necunoscut al României” este chintesenţa tuturor eroilor neamului care, de-a lungul timpului, s-au jertfit pentru măreţele idealuri naţionale de dreptate, libertate, independenţă, unitate. Istoria acestei instituţii se poate identifica cu aceea a întregii ţări.

     Eroul Necunoscut a fost desemnat dintre jertfele primului război mondial, după înfăptuirea măreţului ideal naţional — ROMÂNIA MARE, a cunoscut surghiunul după cel de-al doilea război mondial, în urma persecuţiilor comuniste, iar onoarea i-a fost reabilitată după evenimentele istorice din Decembrie 1989.

   Eroul Necunoscut a fost desemnat în ziua de 14 mai 1923, pe pământul Mărăşeştilor. Dintre cele 10 sicrie cu eroi necunoscuţi, aduse de pe toate fronturile importante din ţară, copilul de trupă Amilcar Săndulescu l-a desemnat ca fiind „tatăl” său. Astfel, Eroul Necunoscut al României ar putea fi cel adus de pe fronturile din Moldova, de la: Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz (Cireşoaia), Poieni (Tg. Ocna); din Basarabia — de la Cernăuţi; sau cel de la Ciucea, din Transilvania; ori de la Raşoviţa (Gorj – pentru frontul de la Jiu); de la Bălăria (Vlaşca), de la Azuga (Prahova) sau Tropaisar – pentru frontul din Dobrogea.

    După alegere, Eroul Necunoscut a fost adus în Bucureşti şi depus pentru pelerinajul celor mulţi la Biserica „Mihai Vodă”. Apoi, pe 17 mai 1923, de Înălţarea Domnului, zi legiferată ca Ziua Eroilor, a fost înhumat în Parcul Carol, pe terasa „Cuza-Vodă” a Muzeului Militar Naţional. Acolo a sălăşluit până în 1958, când regimul comunist l-a strămutat în Parcul Central al Mausoleului Eroilor neamului de la Mărăşeşti. A trebuit un alt tribut de sânge, din partea altor eroi, ca nedreptatea să poată fi înlăturată. Jertfele Revoluţiei din Decembrie 1989, deschizând drumul spre democraţie, au dat posibilitatea organelor competente să ia o decizie reparatorie şi în privinţa Mormântului Eroului Necunoscut. 

    În urma ceremoniilor din septembrie şi octombrie 1991, Eroul Necunoscut a fost strămutat în Bucureşti, fiind înhumat în capătul aleii centrale din Parcul Carol. Doar în noiembrie 2006 a fost amplasat chiar pe locul ce-i fusese hărăzit, în 1923. Aşadar, prin Eroul Necunoscut, simbol al eroismului naţional, pentru totdeauna vom cinsti memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile Patriei şi nu numai, pentru propăşirea neamului românesc!

    Toate aceste aspecte istorice, dar şi altele, sunt pe larg ilustrate în fotoexpoziţia itinerantă „Eroul Necunoscut — simbol al eroismului naţional”, organizată de muzeograf Valeria Bălescu, de la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti” se arată în comunicatul Muzeului Județean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =