DESFIINȚAREA ECHIPEI GLORIA BUZĂU VĂZUTĂ PRIN OCHII LUI MARIUS TÎRÎLĂ, ANTRENORUL OLIMPIEI RÂMNICU SĂRAT

0
2191

Autor: Leonard Bunilă

       După desființarea Gloriei, Olimpia Râmnicu Sărat a devenit cea mai importană echipă de fotbal din județul Buzău. Ca și anul trecut, trupa râmniceană are un debut bun de campionat în Liga a treia. Două victorii și un eșec: acesta este bilanțul formației râmnicene în campionat, în actualul sezon. În următorul interviu, tehnicianul Marius Tîrîlă vorbește despre situația la zi a clubului râmnicean, își exprimă opinia despre decăderea fotbalului buzoian dar vorbește și despre cât de benefică va fi înființarea la Buzău a unui Centru regional de excelență.

Reporter: Ați început bine sezonul de Liga a III-a, cu două victorii şi o înfrângere. V-ați așteptat înainte de începerea sezonului că veți reuşi victorii în primele două runde?

Marius Tîrîlă: Am fost pregătiţi pentru începerea noului sezon din punct de vedere fizic, în primul rând, dar şi tehnico-tactic. Aşadar, ne aşteptam să avem un start de sezon foarte bun. Singurele griji legate de startul sezonului erau acelea ale debutului unora dintre jucători, care erau cruzi pentru o competiţie de seniori, precum Liga a III-a, dar au trecut cu brio acest test în noul lor drum.

Rep.: După desfiinţarea Gloriei, Olimpia a devenit echipa numărul 1 a judeţului Buzău. Anul trecut, aţi fost la un pas de promovare. Veți încerca promovarea în Liga a doua în acest an?

M.T.: Cu siguranţă am devenit echipa numărul 1 a judeţului! Chiar nu mă feresc să declar că noi suntem echipa numărul 1 a judeţului de vreo doi ani, pentru că ştiam cu toţii care va fi deznodământul echipei Gloria Buzău şi cât ,,putregai” era acolo. În acelaşi timp, la noi lucrurile se aşezau normal și firesc, conform proiectului de ani buni bazat pe formarea unei noi echipe, cu o nouă mentalitate, de durată, totul bazat pe o gândire sănătoasă şi corectă. Dacă doream promovarea sezonul trecut, o obţineam şi puteam realiza asta însă nu ne-am întins decât atât cât ne este plapuma, factorul financiar fiind decisiv. Anul acesta, nu avem obiectiv promovarea, ci întinerirea lotului cu juniori dar în viitoarele sezoane probabil vom  ataca promovarea, dar numai după ce Guvernul va avea legi clare în privinţa sportului și vor mai căpăta experienţă jucătorii tineri.

1Rep.: Olimpia face parte din Seria C1. Care sunt cei mai puternici adversari din această serie?

M.T.: Echipe tari anul acesta sunt Miercurea Ciuc, CS Bacău, Metalosport, cluburi care au ca obiectiv promovarea, dar avem şi alte echipe de tradiţie, precum Miroslava, Aerostar Bacău, Roman, Hărman care, fiecare dintre ele, poate fi revelaţia seriei C1.

Rep.: În Cupa României, aţi avut un parcurs bun. Aţi fost scoşi însă din turul III de echipa SC Popeşti-Leordeni. Ce v-a lipsit pentru a merge mai departe?

M.T.: Ne-a lipsit norocul dar şi lipsa de experienţă a unor jucători. Norocul, pentru că am ratat trei ocazii mari până la primirea primului gol, una finalizată cu bară, dar şi lipsa de experienţă a unor juniori în momente cheie ale jocului.

Rep.: După cum probabil aţi aflat, Primăria Buzău a tăiat finanţarea cluburilor din oraş pentru acest an. La Râmnicu Sărat, cum stau lucrurile?  Din punct de vedere financiar, în ce situaţie se găseşte echipa?

M.T.: Mi se pare cea mai mare prostie şi greşeală să nu finanţezi cluburile sportive dintr-un oraş. Fără sport, acel oraş va deveni unul bolnav, cu copii limitaţi fizic şi psihic. Numai în România se întâmplă aşa ceva. Păcat pentru tot ce a reprezentat Buzăul odată! Din fericire, la Râmnicu Sărat lucrurile stau total opus de ceea ce se întâmplă la Buzău. Avem susţinerea primarului şi am avut-o de ani buni, avem totodată sprijinul Consiliului Local. La Râmnicu Sărat, se finanţează toate sporturile şi au loc investiţii în infrastructură, competiţii, cantonamente etc. Echipa de fotbal a trecut şi ea prin momente mai puţin plăcute însă nu au fost de vină autorităţile locale, ci legislaţia din ţară, o legislatie rigidă şi plină de birocraţie. Uşor, uşor, am intrat sau tindem să intrăm pe un făgaş normal dar trebuie să ţineţi cont că echipa Olimpia Râmnicu Sărat a avut în sezonul trecut, şi are şi în acest sezon, cel mai mic buget dintre toate echipele din seria I şi cu toate acestea, răzbatem şi reuşim să facem performanţă. Acesta este adevărul!

2Rep.: Cum caracterizaţi lotul pe care îl aveţi la dispoziţie în acest sezon?

M.T.: Un lucru este sigur, avem calitate foarte bună, inclusiv la nivelul juniorilor, pentru că s-a muncit mult şi corect cu ei în perioada junioratului. Suntem cea mai tânără echipă din serie şi probabil şi din ţară. În ultimul joc, am evoluat cu 7 copii de 18 ani titulari şi unul de 16 ani, iar pe parcurs au mai intrat alţi trei fotbalişti de 18 ani. Cred că asta spune multe. Făcând un raport între ceea ce avem şi ceea ce arătăm, pot spune că avem valoare!

Rep.: Am văzut că există o preocupare tot mai mare, la nivelul FRF, privind fotbalul juvenil. Cum stă clubul Olimpia în ceea ce priveşte echipele de juniori?

M.T.: Stăm foarte bine şi susţinem preocuparea FRF, pentru că este necesar un cutremur la nivel naţional în ceea ce priveşte centrele de copii şi juniori, însă sunt puţin sceptic în ceea ce priveşte finanţarea, iar fără implicarea Guvernului, prin acordarea de atenţie în privinţa legilor, dar şi implicarea directă a autorităţilor locale, nu se va produce niciun progres, ci din contră. Pornirea trebuie să o dea Guvernul, altfel vom deveni o ţară de obezi şi o ţară bolnavă. La Râmnicu Sărat, lucrurile stau bine însă, personal, tot  nu sunt mulţumit, pentru că se putea şi mai bine, ţinând cont de condiţiile care ni se oferă şi sprijinul primarului şi al autorităţilor locale.

3Rep.: Ce părere aveţi despre înfiinţarea la Buzău, de către FRF, a unui Centru regional de excelenţă? E un lucru benefic pentru fotbalul buzoian?

M.T.: Nu ştiu cât de benefic este pentru fotbalul buzoian, pentru că el avea propria sa identitate, pe care a pierdut-o. Acest centru nu poate ascunde sau înlocui problemele reale ale fotbalului buzoian. Centrul acesta are un cu totul alt rol, însă este foarte bine că Federaţia Română de Fotbal crează şi face ceva în acest sens şi, mai ales, că se implică în dezoltarea fotbalului juvenil. Este foarte important ca toţi, inclusiv antrenorii şi mass-media, să susţinem acest proiect. Rezultatele, în viitor, vor spune dacă a fost un lucru benefic sau nu sau înfiinţarea acestui centru. Fiind ceva nou, trebuie susţinut, nu privit cu suspiciuni sau răutăţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here