SE ANUNȚĂ AMPLE PROTESTE LA FINELE LUNII SEPTEMBRIE

0
1562

Autor: Newss.ro

    Angajații din administrațiile locale precum și medicii anunță că vor demara ample proteste la sfârșitul lunii septembrie a acestui an, dacă guvernanții nu le rezolvă doleanțele. ,,Angajații din administrațiile locale sunt nemulţumiţi de salarii şi vor vouchere de vacanţă şi normă de hrană. În ceea ce privește angajații din sănătate, aceștia sunt nemulțumiți de problemele apărute în aplicarea plăților în domeniul gărzilor care creează discriminare în aplicarea sistemului. Se consideră o exploatare a cadrelor medicale. Noi am făcut rezervări pentru perioada 27 – 30 septembrie 2016 când va începe sistemul de manifestări. În cursul zilei de luni, 12 septembrie se va stabili și modalitatea de protest” a declarat Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa.

   Medicii spun că, mai ales în ţară – unde medicii sunt puţini – sunt obligaţi să facă gărzi suplimentare, plătite la nivelul anului 2009. Ministrul Sănătăţii a anunţat că de la 1 octombrie, plata acestor servicii va creşte semnificativ. În schimb, doctorii sunt nemultumiţi că, de la 1 august şi până la 1 octombrie, vor fi plătiţi pentru aceste gărzi cum erau plătiţi în 2009. Ei susţin că, în acest moment, garda suplimentară este plătită cu 12,8 lei pe oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here