Autor: Newss.ro
În urmă cu puțin timp, pompierii au fost chemați să intervină pe DN2E85, la ieșire din localitatea buzoiană Mihăilești pentru stingerea unui incendiu care s-a produs la un TIR încărcat cu cărămidă. Pentru lichidarea acestuia la locul respectiv reprezentanții ISU Buzău s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Nu se știe pentru moment ce anume a dus la acest incident, cert este că flăcările au pornit din cabina TIR-ului. Flăcările s-au extins și la vegetația de pe marginea șoselei, iar fumul dens se vede de la o distanță foarte mare. În zonă traficul a fost blocat pentru stingerea incendiului aproximativ 30 de minute.
,,TIR-ul se afla la ieșirea din localitatea Mihăilești, spre București. Incendiul se manifesta la capul de tractor al auto-tir-ului. În momentul în care echipajele noastre au ajuns la locul intervenției, incendiul era generalizat la cabina TIR-ului cu posibilitate de propagare la încărcătura acestuia. Deja flăcările s-au propagate și la vegetația uscată din zonă. Degajarea de fum era intensă, fumul fiind vizibil de la 10-12 kilometri depărtare. Nu au fost surprinse persoane” a declarat pentru newss.ro purtătorul de cuvânt ISU Buzău, plutonier major George Crețu.
Pe data de 10 iunie 2016, între localitățile Limpeziș și Mihăilești, din județul Buzău un alt TIR încărcat cu 800 de butelii a luat foc, iar din cauza flăcărilor buteliile au început să explodeze. Atunci, o porțiune de drum a fost afectată, instalația electrică din zonă precum și 50 de metri din gardul primei case au fost afectate.