BREAKING NEWS: ACCIDENT TERIBIL LA IEȘIRE DIN MUNICIPIUL BUZĂU

0
4098

Autor: Daniel Țigleanu

        UPDATE 3: Persoana care s-ar face vinovată de producerea accidentului este o femeie de 39 de ani din Bacău. În mașina sa se aflau soțul ei, în vârstă de 45 de ani, care a decedat la locul accidentului, precum și doi copii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Se pare că unul dintre minori este în stare mai gravă.

      UPDATE 2: Din primele date, se pare că accidentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, comisar Doinița Mihalache ,,șoferul unui autoturism înmatriculat în Bacău, în timp ce se deplasa din direcția Ploiești către Buzău, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism înmatriculat în Buzău. În urma impactului, un bărbat, pasager al mașinii înmatriculate în Bacău a murit, alte 3 persoane din același autoturism precum și șoferul autovehiculului din Buzău au fost rănite”.  Se pare că cei 3 răniți precum și bărbatul decedat ar fi membri ai aceleiași famlii din Bacău. Foarte probabil, circulația ar urma să fie reluată în maxim două ore, moment în care ancheta polițiștilor ar urma să fie finalizată iar una dintre mașini mutată de pe mijlocul carosabilului.

     UPDATE 1: Bilanțul accidentului din zona Hanul lui Țintă este unul dramatic: un mort și patru răniți. Medicii nu au reușit să o mai readucă la viață pe una dintre victimele nenorocirii. Cealaltă persoană care a fost încarcerată a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale mașinii, preluată de o ambulanță de la SAJ Buzău și transportată de urgență la secția UPU a Spitalului Județean, alături de celelalte trei victime rănite în cumplitul accident. Impactul dintre cele două autoturisme implicate în eveniment a fost atât de puternic, încât bucăți din mașini s-au împrăștiat pe carosabil și în afara acestuia. Cert este că unul dintre autoturisme are număr de Bacău. Celeilalte i se caută numărul de înmatriculare care a ieșit efectiv din locul lui ca urmare a violentului impact.

     ȘTIREA INIȚIALĂ: Accidentul foarte grav s-a produs duminică seară, mai exact la ora 20:05, pe DN1B, în zona Hanul lui Țintă. Din primele date, se pare că în evenimentul rutier au fost implicate 2 mașini, iar în urma impactului dintre acestea au rezultat 5 victime. Una dintre ele este încarcerată. Totodată, unei alte persoane medicii îi efectuează la acest moment, manevre de resuscitare. La locul nenorocirii s-au deplasat polițiști, 5 ambulanțe de la SAJ Buzău, iar de la ISU Buzău – o ambulanță SMURD, o autospecială cu apă și spumă care trecea prin zonă la  întorcerea dintr-o misiune, precum și un echipaj de la Descarcerare. Traficul în zonă este blocat. Polițiștii aflați la locul accidentului au demarat o anchetă pentru a afla cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here