TESTAȚI-VĂ GRATUIT PENTRU CANCERUL DE COL UTERIN!

0
1489

Autor: Tatiana Botiţă

       Au mai rămas aproape 5 luni din Programul Național de depistare precoce a cancerului de col uterin, finanțat de Ministerul Sănătății și inițiat încă din 2012. Dacă sunteţi femeie şi faceţi parte din grupele de risc, nu ezitaţi să beneficiaţi de testele gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin. Aceasta pentru că Ministerul Sănătăţii a anunţat că programul naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin se va mai  derula  pănă la finele  anului acesta.

         Cine poate fi testat

De aceste teste gratuite pot beneficia femeile cu vârste cuprinse între 25 – 64 ani. În program nu sunt incluse femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital. În cadrul programului, pacienta se va prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a primi consiliere cu privire la prevenţia bolii.

     Tot aici se va stabili şi dacă aceasta se poate încadra în programul naţional. Potrivit procedurii, pacienta va primi un formular care asigură înscrierea în program şi se va programa pentru recoltarea probelor. Rezultatul testului va fi transmis înapoi la cabinetul medicului de familie pentru a fi prezentat pacientei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 6 =