Autor: Newss.ro
Traficul rutier pe DN39 Constanța – Mangalia, la ora 12:00 este intens și se circulă efectiv bară la bară, mai ales pe raza stațiunii Eforie Nord precum și la Agigea. Conform Centrului INFOTRAFIC din IGPR, capacitatea de circulație a drumului național este diminuată din cauza lucrărilor care se execută la podul de la Agigea, două dintre cele patru benzi fiind închise. Șoferii care vin de pe autostrada A4, sunt sfătuiți să folosească noul pod. Mai exact, înainte de ieşirea de pe autostrada A4 în DN39, conform indicatorului TEM A4 – Port Constanţa, conducătorii auto se pot încadra pe benzile din dreapta, care urcă pe pasarela peste DN39. La finalul autostrăzii, la intersecţia cu sens giratoriu, urmează prima ieşire, trec peste noul pod şi ies de pe DN39A în DN39, peste pasarelă, la Eforie-Nord.
,,În sens invers (dinspre Mangalia), la ieşirea din Eforie-Nord, se virează dreapta pe DN39A (conform indicatorului RO-RO Port Sud Agigea, amplasat înainte de pasarelă), prima intersecţie cu sens giratoriu se părăseşte la a doua ieşire, iar după traversarea Canalului Dunăre-Marea Neagră pe noul pod se părăseşte primul sens giratoriu la a doua ieşire, după care se intră pe autostrada A4, pe pasarela peste DN39” menționează Centrul INFOTRAFIC. Polițiștii atrag atenția că şi pe această rută ocolitoare pot apărea probleme de trafic, deoarece aceasta este folosită de autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 5 tone și de către cele care circulă spre şi dinspre port.