ESTE OFICIAL! 13 AUGUST, DATA LA CARE VA FI ÎNMORMÂNTATĂ MAJESTATEA SA, REGINA ANA A FOST DECRETATĂ CA ZI DE DOLIU NAȚIONAL

0
1245

Autor: Newss.ro

Executivul a decis în ședința de Guvern de miercuri, ca pe 13 să fie decretată zi de doliu național. Asta înseamnă că pe această dată nu vor fi organizate evenimente culturale, sportive sau politice. Toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României, în această zi. ,,Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau reședință” se arată în comunicatul Guvernului României. Slujba de înmormântare a Anei de România va avea loc sâmbătă, 13 august 2016, în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeș. Majestatea Sa, Regina Ana a încetat din viață luni, într-un spital din Elveția. Regina Ana avea 92 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here