TREI POLIȚIȘTI DIN ILFOV CERCETAȚI PENTRU FAPTE DE CORUPȚIE

0
2373

Autor: Newss.ro

    Este vorba despre un polițist în cadrul Postului de Poliție Balotești, care este cercetat sub control judiciar, pentru trafic de influență și cumpărare de influență, un om al legii din cadrul Poliției Orașului Otopeni – Formațiunea Rutieră, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influență și dare de mită și un alt polițist din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul Rutier, cercetat pentru luare de mită. Acesta din urmă este reținut și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Alături de cei trei polițiști mai sunt anchetați și 2 civili cercetați pentru infracțiuni de corupție.

   ,,În fapt, în cursul lunii martie a.c., P.M, față de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice de către lucrători din cadrul IPJ Ilfov – Serviciul Rutier, i-a dat suma de 1500 euro lui F.M., care a lăsat-o să creadă că are influență asupra polițistului ce instrumenta cauza în sensul de a-l determina să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, în sensul înaintării referatului cu propunere de clasare.                      

    Întrucât F.M. nu avea în mod real influență asupra polițistului, acesta i-a dat suma de 1500 de euro polițistului S.V.C, în scopul menționat. Acesta, la rândul său, i-a dat o parte din suma primită, respectiv 600 de euro, lui S.G.M. pentru a-și trafica influența asupra lui T.C., polițist în cadrul IPJ Ilfov – Serviciul Rutier, persoană care avea în cercetare dosarul de alcoolemie al numitei P.M.

    În final, S.G.M. i-a dat suma de 400 de euro lui T.C. pentru a-l determina pe acesta să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, cel din urmă întocmind referatul cu propunere de clasare privind-o pe P.M. la data de 23.05.2016, la scurt timp de la momentul primirii banilor” se arată în comunicatul DGA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here