BĂRBAT LA UN PAS DE A FI LINȘAT DE RUDELE ȘI PRIETENII UNUI VRÂNCEAN ACCIDENTAT MORTAL

0
1422

Autor: Daniel Țigleanu

       Accidentul s-a produs în noaptea de luni pe drumul Boloteşti-Ţifeşti, din județul Vrancea. Un bărbat de 35 de ani, din comuna Boloteşti care conducea un scuter, a murit după ce a fost călcat de o mașină. Potrivit martorilor accidentului, la un moment dat, bărbatul aflat pe scuter s-ar fi dezechilibrat, iar conducătorul Loganului nu a mai putut să-l evite şi l-a călcat cu maşina. Omul nu a avut nicio șansă, el murind pe loc. Rudele și prietenii victimei ajunse la locul accidentul au fost la un pas să-l linşeze pe şofer.

     A fost nevoie de intervenția mascaţilor pentru a-l salva pe conducătorul Loganului. Furioşi, oamenii au blocat drumul mai bine de 40 de minute. Forţele de ordine abia i-au putut potoli. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. Tot luni noapte, un alt accident grav a fost semnalat în localitatea vrânceană Vizantea Livezile. Conform ISU Vrancea, un autoturism s-a răsturnat pe DJ 205 E. În urma accidentului au rezultat două victime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here