MOARTE INEXPLICABILĂ A UNEI TINERE DE 20 DE ANI DIN JUDEȚUL BUZĂU. ACEASTA A MURIT SUBIT SÂMBĂTĂ NOAPTE, ÎN TIMPUL UNUI CONCERT

0
3602

Autor: Newss.ro

        Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă, în jurul orei 22:00, în timpul unui concert al trupei Zdob și Zdup susținut pe platoul din Piața Dacia, din municipiul Buzău, în cadrul Serbărilor Timișoreana. Fata de 20 de ani, originară din Izvorul Dulce, comuna Beceni, venise la concert alături de prietenul ei. Din senin ea s-a prăbușit pe caldarâm, în zona dintre fostul magazin Casa Cărții și Palatul Comunal. În ajutorul fetei au sărit cei din jur, martori ai nenorocirii, precum și voluntarii de la punctul de prim ajutor amenajat în zonă. La scurt timp a ajuns și ambulanța.

       Cum fata nu mai reacționa, i s-au aplicat manevrele de resuscitare timp de 45 de minute, însă fără succes. Ambulanțierii i-au declarat decesul tineriei de 20 de ani. Moartea subită a fetei l-a șocat pe prietenul ei care le-a declarat medicilor că aceasta nu era fumătoare, nu consumase băuturi alcoolice și nu suferea de vreo boală gravă. Trupul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Buzău, unde în urma necropsiei se va stabili cauza morții subite a fetei. Se pare că fata suferea de astm. Poliția precum și Parchetul au deschis o anchetă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here