CORINA BUD ȘI-A FĂCUT DE CAP, ÎN ORAȘ!

0
1727

Autor: Silvia Bunică

       Cu cine s-a văzut artista în mare secret? Mai exact, după ce l-a trimis pe soțul ei cu Robin la cursurile pe care fiul lor le urmează, Corina și-a luat bicicleta pe care Nelu Bud tocmai o reparase și a plecat în oraș. Dar nu aiurea, la plimbare, cu la o întâlnire. Mai exact, ea s-a văzut un bărbat, amic de-al ei, alături de care a savurat un prânz și de care părea să fie extrem de apropiată.

        Apoi, cât timp artista a fost ocupată să își ia lucrurile din restaurantul cu pricina, el s-a jucat puțin cu bicicleta ei și, ca un bărbat galant, a ajutat-o pe cântăreață săî o împingă până la următoarea lor destinație. Iar destinația aleasă, la care au mers pe jos, a fost un supermarket de unde, împreună, cei doi au făcut câteva cumpărături, pungile pline fiind așezate, strategic, pe ghidonul bicicletei.

       Apoi, după ce s-au încheiat cumpărăturile, cei doi au luat decizia de a se despărți, nu înainte de a se pupa, iar Corina a suit pe bicicleta reparată de soțul ei și s-a îndreptat spre casă, loc în care era deja, probabil, așteptată de Nelu Bud și de fiul lor, Robin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =