LOVITURĂ NEAȘTEPATĂ PENTRU ALEȘII LOCALI. NU-ȘI VOR MAI PRIMI PENSIILE SPECIALE

0
1701

Autor: Newss.ro

     Magistrații Curții Constituționale a României au decis că legea referitoare la pensiile speciale pentru aleşii locali este neconstituțională. Astfel, ei au admis sesizarea Guvernului înaintată la finele lunii iunie.  La vremea respectivă, premierul Dacian Cioloș declara că ideea de pensii speciale riscă să afecteze sistemul de pensii din România. Asta în condițiile în care, legea prevedea ca pensiile speciale să fie plătite din bugetele locale. Și cum acestea sunt alimentate, în mare parte, din bugetul de stat implementarea unei astfel de legi ar fi afectat în mod clar sistemul de pensii.

       Sesizarea Executivului se referea la încălcarea mai multor articole din Constituţie privind instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurarea finanţării pentru indemnizaţiile nou create. Este pentru a doua oară când, CCR respige legea pensiilor speciale ca fiind neconstituțională. Guvernul a mai sesizat Curtea la începutul acestui an, iar magistrații au decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile privind pensiile speciale pentru aleşii locali. Atunci, CCR a constatat că legea nu este clară și că există inegalitate între aleşi. Totodată, actul normativ nici nu preciza sursa de finanțare a acestor pensii speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here