ABUZ ÎN FUNCȚIE? PRIMARUL BUZĂULUI, CONSTANTIN TOMA FORȚEAZĂ, ÎN MOD ILEGAL, DEMISIA LUI IONEL TESCARU, ȘEFUL COMPANIEI DE APĂ

0
1800

Autor: Leonard Bunilă

     Au sărit scântei la ședința de vineri a Consiliului Local Municipal Buzău. Deși aleșii au avut pe ordinea de zi alte proiecte, subiectul care a dinamitat ședința a fost cel legat de hotarârile Consiliului Local care pun în pericol investiţii derulate de Compania de Apă cu fonduri europene, în valoare de sute de milioane de euro.

     Invitat la ședintă, directorul general al Companiei de Apă Buzău, Ionel Tescaru, a încercat să îi lămurească pe consilieri de necesitatea revocării hotărârilor luate la începutul lunii iulie, dar fără sorți de izbândă. În fața unui consiliu ostil, Tescaru nu a putut să își susțină punctul de vedere. Mai mult, primarul Constantin Toma a avut o ieșire nervoasă care a șocat audiența.
C.T.:,,– Ce este asta domnule Tescaru?
I.T. – Domnul ministru scrie…
C.T.– V-ați dus cu fostul ministru Teodorovici împreună pentru fonduri europene. Și ați obținut această hârtie, care este copy paste la toate hârtiile pe care le aveți peste tot. Terminați cu nenorocirile asupra buzoienilor.
I.T.– Domnule primar am vorbit foarte clar și nu …
C.T.– O să mă duc și eu la domnul ministru și o să-i explicăm că am făcut o mare prostie că v-am primit.
I.T.– (…)Mecanismul legal sunt nevoit să-l declanșez…

    Schimbul dur de replici dintre Constantin Toma, primarul Buzăului, și Ionel Tescaru, directorul Companiei de Apă a continuat minute în șir.

C.T. ,,- Când vă dați demisia, domnule Tescaru?
I.T.– Nu-mi dau niciodată demisia domnule …
C.T.– Haideți ca să ne spuneți odată…
I.T.– M-ați jignit…Domnule primar, mă jigniți…
C.T.– Vă rog să ne lăsați în pace cu nenorocirile noastre…
I.T.– Mă jigniți în continuare…
C.T.– Ați nenorocit Buzăul.
I.T.– Deci nu este adevărat. Domnule primar, eu am construit …
C.T.– Ce ai construit domnule, ce ai construit?
I.T.– Vă rog nu mă jigniți
C.T.– Nu vedeți că luați toți banii buzoianului și îl otrăviți.
I.T. – Domnule primar, eu am adus 100 de milioane de euro și echipament în Buzău, dumneavoastră ce îmi cereți acuma?(…) Eu vă spun să respectați legile(…) Dumneavoastră vreți confiscarea acestei firme pentru dumneavoastră personal să ne înțelegem bine. A îți da demisia înseamnă…
C.T.– Vreau să o iau de la tine și să o dau buzoienilor…
I.T. – Domnule primar, managementul deficitar înseamnă să nu bagi firme în faliment, ălălaltul înseamnă altfel. Să dați dovadă de transparență și explicați-le unde s-au dus zeci de milioane de euro de la dumneavoastră, fiindcă tot sunteți transparent.
C.T.– Le-am luat de la tine…
I.T. – Ete na… ”

     La finalul ședinței, consilierii au luat o decizie cel puțin bizară. La sugestia primarului Constantin Toma, președintele de ședință, consilierul PSD Sorin Lazăr, a propus spre aprobare demiterea lui Ionel Tescaru de la Compania de Apă, în condițiile în care acest lucru poate fi făcut doar de către Consiliul de Administrație al companiei. Propunerea, neaflată pe ordinea de zi, nu doar că este nulă dar reprezintă și un abuz la care sunt părtași atât consilierii cât și primarul Constantin Toma.

     Joi, într-o conferință de presă, Ionel Tescaru, directorul Companiei de Apă a dezvăluit că Primăria Buzău, prin Consiliul Local, a promovat mai multe hotărâri care pun în pericol angajamentele luate în faţa instituţiilor europene care au finanţat lucrări de sute de milioane de euro în infrastructura de apă şi canalizare a județului.

     Este vorba despre investiţii de 100 de milioane de euro realizate deja în insfrastructura de apă şi contractarea altor 200 de milioane de euro din fonduri europene. Tescaru a anunțat că nu va ezita să sesizeze DNA în cazul în care hotărârile abuzive ale şefilor din Primăria Buzău nu vor fi revocate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 2 =