UPDATE: AGENTUL DE POLIȚIE PETRICĂ GEORGIAN DRĂGAN A FOST ARESTAT PENTRU 30 DE ZILE

0
1675

Autor: Newss.ro

        Magistrații buzoieni au decis arestarea preventivă a agentului șef principal, Petrică Georgian Drăgan, polițist de la secția nr. 8 de Poliție Rurală Râmnicelu, pentru luare de mită, în formă continuată și trafic de influență.

        Ofițerii Direcției Generale Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au constatat în urma cercetărilor că în cursul lunii iunie 2016, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de poliție rutieră, a pretins și a primit, în trei situații, 600 lei, pentru a nu-i amenda pe șoferii prinși cu abateri  rutiere.

         Georgian Drăgan nu s-a aflat însă la prima sa abatere. Anchetatorii au mai descoperti că în toamna anului 2015, calitate de agent de poliție a pretins 900 de euro și a primit de la o persoană 500 de euro ,,în schimbul promisiunii de a-i facilita acesteia promovarea probei practice de obținere a permisului de conducere auto categoria B, în sensul de a interveni pe lângă examinatorii auto din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Buzău.

      Administrarea probatoriului în cauză a fost realizată de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Buzău, sub coordonarea procurorului de caz. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a agentului de poliție. În cauză s-a colaborat cu D.O.S., D.I.P.I. și conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Buzău” se menționează în comunicatul DGA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here