INCIDENTE LA BACALAUREAT, ÎN JUDEȚUL BUZĂU: DOI ELEVI PRINȘI COPIIND, DAȚI AFARĂ DIN SALA DE EXAMEN

0
1527

Autor: Leonard Bunilă

      Aproximativ 2.800 de absolvenți ai clasei a XII-a, din județul Buzău, au susținut miercuri, a doua probă scrisă a examenului de bacalaureat, proba obligatorie a profilului. Însă, incidentele nu au întârziat să apară, deși au fost singurele din această zi. Mai exact, doi liceeni au fost eliminaţi din sala de examen, pentru încălcarea regulamentului. Este vorba despre un elev de la Colegiul National ,,Ştefan cel Mare”, din Râmnicu Sărat, şi un altul de la Liceul cu Program Sportiv, din Buzău, care au fost prinşi, de către supraveghetori, cu copiuţe asupra lor.

        Cei care au terminat liceul la profilul real au dat examen la matematică, iar cei care au absolvit la profilul uman, au susţinut proba la istorie. Candidații au primit subiectele la ora 9.00 și au avut la dispozitie 3 ore pentru a le rezolva. Elevii care au susținul proba obligatorie a profilului la istorie au declarat că subiectele au fost destul de accesibile.

        Liceenii care au studiat la profilul Ştiinţe ale Naturii şi au susţinut proba la Matematică au avut la Subiectul I, de ridicat la pătrat, un număr complex, de calculat o arie şi o ecuaţie a dreptei care trece printr-un punct. La Subiectul II, ei au avut de rezolvat o matrice de gradul 2 şi o lege a compoziţie, în timp ce la Subiectul III, au avut de calculat o funcţie, dar şi integrala în cadrul funcţiei. Elevii de la profilul Tehnologic au avut de rezolvat o integrală, o matrice şi de calculat polinoame.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here