,,ÎNCHISOAREA TĂCERII” DIN RÂMNICU SĂRAT, JUDEȚUL BUZĂU ÎN AȘTEPTAREA STUDENȚILOR DIN TOATĂ ȚARA

0
1619

Autor: Mihaela Iordache

     Sunteti studenți, vă place istoria și vreti să aflați ce a însemnat cu adevărat comunismul? Atunci trebuie să vă înscrieți la cea de-a X-a ediţie a Universităţii de Vară Râmnicu Sărat ,,Închisoarea tăcerii, o experienţă în comunism,, care va avea loc în perioada 21 – 28 august. Aplicaţiile depuse până pe 10 iulie vor fi evaluate de un juriu format din experţi ai Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului Memoria Exilului Românesc.

    Universitatea de Vară Râmnicu Sărat este prima de acest fel din România destinată studierii sistemului represiv comunist. Programul îşi propune să analizeze modalităţile de rememorare sub raport istoric şi biografic a perioadei 1945-1989. Studenţii vor avea oportunitatea de a participa la dezbateri şi de a asista la prelegeri susţinute de reprezentanţi ai IICCMER, experţi străini, istorici şi cercetători în domeniul comunismului şi post-comunismului românesc şi est-european.

      La Universitatea de Vară sunt invitaţi să se înscrie studenţii cu vârste cuprinse între 19 şi 27 de ani, din ciclurile licenţial, masteral sau doctoral de la facultăţile de istorie, filosofie, ştiinţe politice, sociologie, jurnalism, litere, drept, teologie, atat din România, cat şi din Republica Moldova.

      Cei interesaţi trebuie să completeze un formular de înscriere, pe care îl găsesc pe site-ul IICCMER, apoi să-l trimită fie la adresa institutului, fie la adresa de e-mail universitatea@iiccmer.ro, până pe 10 iulie. Aplicaţiile vor fi evaluate de un juriu format din experţi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului Memoria Exilului Românesc şi vor fi selectaţi 18 participanţi. În cadrul Universități de Vară, aceștia vor beneficia de cazare, masă și transport gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here