COD ROȘU DE INTERVENȚIE LA RAFINĂRIA PETROBRAZI, LÂNGĂ PLOIEȘTI !

0
1634

Autor: Daniel Țigleanu

        Un rezervor cu motorină a explodat și a luat foc în incinta Rafinăriei Petrobrazi. Câteva secunde mai tarziu, o altă deflagrație a zdruncinat liniștea. În aer s-a împrăștiat cu repeziciune hidrogen sulfurat, norul toxic îndreptându-se cu repeziciune spre locuințele din jur. Imediat a fost declanșat codul roșu, iar zeci de pompieri, medici și salvatori au intrat în acțiune. 12 victime au fost găsite la fața locului, în stare critică. Lângă rafinărie s-a instalat un post medical,  unde medicii au acordat primul ajutor și au stabilizat răniții. Unul dintre muncitori a fost cel mai grav rănit, iar medicii s-au luptat să-i salveze viața.

simulare 1        Nu vă speriați totul nu a fost altceva, decât o simulare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, pentru un astfel de scenariu apocaliptic. ,,În acest exercițiu sunt implicați 110 pompieri și paramedici, cu 13 autospeciale de lucru cu apă și spumă, autospeciale pentru accidente colective și calamități, autospeciala de transport personal și victime multiple și 13 ambulanțe SMURD” a explicat Raluca Vasiloae, purtător de cuvânt ISU Prahova. Astfel de simulări au loc anual și au scopul de a testa nivelul de pregătire a forțelor de intervenție, în cazul în care s-ar confrunta cu o situație reală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =