EMOȚII LUNI, PENTRU SENATORUL DE BUZĂU, VICTOR MOCANU! EL AFLĂ DECZIA MAGISTRAȚILOR ÎN ,,DOSARUL MATERNITATEA BUZĂU”

0
1400

Autor: Newss.ro

        Fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu are mâine un nou termen în dosarul, în care este judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată. Mai exact, Mocanu va afla luni, dacă magistrații îi vor da sentința finală sau dacă o vor amâna până în toamnă, după vacanța judecătorească. Pe durata procesului, care durează de mai bine de 2 ani de zile, senatorul de Buzău a contestat trimiterea sa în judecată de către procurorii anticorupție și a cerut noi probe. Totodată, în dosar au fost citați ca martori Dorel Nicolescu –  la acea dată, manager general al Spitalului Județean Buzău şi Victor Vasilescu, patronul firmei SC INTEGRAL SA,  cea care a realizat lucrările la noua Maternitate.

        În rechizitoriul procurorilor DNA, în perioada 6 aprilie 2012 – 14 mai 2012, în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu, urmare unei întelegeri cu Daniel-Mihail Badic – asociat și administrator al SC Medical Finance Projects SRL București, în scopul inaugurării aparente a noului sediu al Maternității Buzău, a încheiat cu societatea amintită anterior, 8 contracte de furnizare echipamente medicale (dintre care 7 de achiziție directă și unul de închiriere) și a aprobat efectuarea plăților în condițiile în care echipamentele medicale obiect al contractelor de achiziție directă, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic.

        Achizițiile respective s-au desfășurat cu sprijinul lui Lungu Constantin, fost director executiv al Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții, care a întocmit, în fals, mai multe documente. Prejudiciul cauzat bugetului județului Buzău a fost stabilit de procurorii DNA la peste 565.000 lei, reprezentând valoarea plăților efectuate în baza contractelor cumpărare directă, fără ca bunurile să fie livrate. Pentru recupararea acestuia, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile aparținând inculpaților din ,,Dosarul Maternitatea Buzău”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here