DANIELA CRUDU A AJUNS UN FEL DE ,,ȘEFĂ” LA LPF

0
2005

Autor: Silvia Bunică

      Idila verii 2016 este fără doar și poate cea dintre asistenta tv Daniela Crudu și fiul lui Gino Iorgulescu, Mario Iorgulescu,  un băiat potent financiar. Se vorbește prin oraș că, deși este un tip inteligent, școlit la facultăți de prestigiu din Elveția, la capitolul amor, fiul lui Gino Iorgulescu are nevoie de ajutor. Mario Iorgulescu și-a făcut renume în București, ca fiind un tânăr educat, respectuos, dar mai ales cu dare de mână, așa că multe domnișoare mondene i-au dat târcoale și au încercat să-i intre în grații. Înaintea Danielei Crudu, reușita a fost a fotomodelului Bianca Taban, cu care Mario a avut o relație cu năbădăi, presărată atât cu vacanțe exotice, cât și cu bătăi și injurii.

        La momentul respectiv, pe când Mario și Bianca se certau și se despărțeau, prietenele ei o sfătuiau să renunțe la tânăr, pe motiv că merită pe altcineva mai bun, convinse că juniorul lui Iorgulescu nu va înceta niciodată să o jignească. Pe de altă parte, aceeași gașcă de fete îi comunica lui Mario tot ce făcea Bianca atunci când el nu era în țară sau în perioadele când erau separați. Nimic de surprinzător, date fiind rețetele după care funcționează anuturajele mondene… Senzațional este că, aceleași fetele de oraș i-au făcut „lipeala” lui Mario cu Daniela.

        Se pare că tânărul pusese ochii pe asistenta păcătoasă de ceva vreme, însă nu știa cum să o abordeze. După ce a văzut că ”suratele” Biancăi Taban sunt și ale Danielei Crudu, le-a cerut acestora să-i facă… intrarea. Și fix așa s-a întâmplat. Conform surselor noastre, tinerele nu doar că le-au făcut cunoștință, dar, pe rând, le-au compus câte un ”CV” impresionant, de parcă urmăreau cu tot dinadinsul ca cei doi să ajungă să formeze un cuplu. Și aveau și de ce. Potrivit bârfelor care circulă prin oraș, fetele nu urmăreau decât să-i facă pe plac lui Mario și să-și asigure un loc ”cu de toate” la mesele pe care acesta le organizează fără zgârceni în cluburile din București și de pe litoral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 1 =