NAȚIONALA ROMÂNIEI DE FOTBAL VREA SĂ-ȘI ÎNTINEREASCĂ LOTUL ÎNAINTE DE CAMPIONATUL MONDIAL DIN 2018

0
1399

Autor: Leonard Bunilă

          România a fost marea dezamăgire a Euro 2016, în ciuda faptului că lotul lui Anghel Iordănescu a fost unul, cel puţin pe hârtie, experimentat. Tricolorii au fost pe locul al 21-lea la turneul final la media de vârstă, cu o medie de 28,7 ani. După prima reprezentativă a României, doar trei echipe au avut o medie de vârstă mai ridicată: Irlanda (29,2 ani), Cehia (29,3 ani) și Rusia (29,4 ani). Ca atare, viitorul selecţioner va avea misiunea dificilă să realizeze schimbul de generaţii. Fotbaliştii trecuţi bine de 30 de ani, precum Săpunaru, Raţ, Sânmărtean sau Hoban nu mai pot fi considerați soluții optime pe termen lung.

        Din nefericire, cluburile din Liga 1 nu dau foarte multe şanse tinerilor, astfel că puţini sunt fotbaliştii tineri care dau randament la echipele la care evoluează. Se aşteaptă ca jucători precum Răzvan Marin, Claudiu Bumba, Andrei Ivan, Dorin Rotariu, George Puşcaş, Cristian Manea, Mihai Bălaşa sau Ionuţ Nedelcearu, toţi în acest moment sub 22 de ani, să exceleze în meciurile pe care le au de disputant.

       Pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018, România are o grupă grea, cu Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia şi Kazakhstan. Doar prima clasată merge direct la turneul final. Pentru locul 2 urmând să fie disputat la baraj. Primele meciuri din preliminarii vor avea loc între 4 și 6 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 7 =