A ÎNCERCAT SĂ MITUIASCĂ UN POLIȚIST, DAR NU I-A MERS. VEZI CE A PĂȚIT UN ȘOFER PRINS BĂUT LA VOLAN

0
858

Autor: Newss.ro

     Procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a dispus marți, 21 iunie, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat pentru că a condus băut. Asta după ce, el a fost prins în flagrant delict în timp ce-i oferea unui polițist vrâncean o serie de bunuri, în scopul de a-l determina să abandoneze cercetările şi să nu-i întocmească dosar penal pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

     ,,În fapt, în ziua de 19 aprilie a.c., în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza satului Domnești-Târg, agentul de poliţie G.R.S. din cadrul Postului de Poliţie Pufeşti – I.P.J. Vrancea, a oprit pentru control un autoturism condus de R.C. care, în urma testării cu etilotestul Drager s-a constatat că avea o concentraţie de 0,83 gr/ litru alcool pur în aerul expirat. Pentru a nu fi luate măsurile legale împotriva sa, R.C. i-a promis agentului de poliţie, dar şi şefului acestuia, foloase materiale pe care poliţiştii le-au refuzat, denunţând fapta organelor de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Vrancea.

      Denunţul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, iar la data de 21.04.2016 R.C. a fost prins în flagrant delict în timp ce-i oferea polițistului o serie de bunuri, în scopul de a-l determina să abandoneze cercetările şi să nu-i întocmească dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea sub influenţa alcoolului” se arată în comunicatul DGA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here