BREAKING NEWS: CEZAR PREDA, NOUL PREȘEDINTE PNL BUZĂU?

0
1520

Autor: Newss.ro

        Liberalii vor să facă o curățenie la sânge în organizațiile din țară, mai ales acolo unde PNL a pierdut catastrofal. Decizia a fost luată de șefii de la București în cadrul Ședinței Biroului Politic al PNL, organizată la mijlocul acestei săptămâni.  Cum era de așteptat, Buzăul nu va scăpa de sancțiuni, având în vedere rezultatul dezastruos obținut la alegerile locale de duminică. Mai exact, la scrutinul din 5 iunie, liberalii au câștigat 8 primării, din cele 87 câte sunt în județul Buzău, 9 consilieri județeni, 5 consilieri locali la Buzău și 4 la Râmnicu Sărat. Acestora li se adaugă alți 259 aleși locali din județ.

     Cert este că rezultatul slab obținut pe 5 iunie, de PNL Buzău va avea evident și reprecusiuni. Foarte probabil, actualul șef al organizației județene Ovidiu Anghel, cel care s-a clasat al doilea după Constantin Toma, în lupta pentru șefia Primăriei BUzău, va fi înlocuit. Aici vine surpriza…noul lider al organizației liberale buzoiene ar urma să fie Cezar Preda, cel care în primăvara lui 2016, fusese exilat la București în urma disputelor aprinse generate de încercarea de aducere în partid a lui Ion Vasile, Adrian Mocanu și Victor Mocanu.

        Surse din partid spun că, foarte probabil, Preda va reveni la șefia organizației județene, pentru a-și asigura un nou mandat de deputat. Un motiv în plus ar fi că odată instalat pe fotoliul de lider al partidului, PNL ar putea lua la Buzău, la alegerile din toamnă, două posturi de parlamentari.

         În ceea ce-l privește pe Ovidiu Anghel, în cazul în care s-ar ,,împăca” cu Cezar Preda, el ar putea rămâne în partid și să accepte postul de consilier local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + = 15