ȘOFER DE TIR LA UN PAS DE A FI LINȘAT DE RUDELE DE ETNIE RROMĂ ALE UNEIA DINTRE VICTIMELE ACCIDENTULUI

0
1270

Autor: Newss.ro

        Tirul, încărcat cu berbecuți se îndreptă către Hârșova, când la ieșirea din localitatea constănțeană Nicolae Bălcescu s-a ciocnit cu o autoutilitară. Șoferul acesteia nu s-a asigurat înainte de a pătrunde pe drumul național și nu a mai putut evita impactul, asta deși soferul de tir a tras cât a putut stânga de volan. În urma impactului doi bărbați, ambii aflați în autoutilitară au fost răniți. Ei au suferit mai multe traumatisme craniene și toracice  și au fost transportați la spital. La scurt timp după plecarea ambulanțelor la fața locului au sosit și rudele celor doi răniți. Au început să țipe și să îl amenințe pe șoferul de tir. Două dintre femei au fost la un pas să leșine.

linsaj 2

       ,,Ajunși la fața locului, am găsit furgoneta în șanț. Am acționat pentru asigurarea măsurilor de supraveghere, măsurilor PSI. Cele două victime care se aflau în mașină au fost transportate la Spitalul Județean de către un echipaj SMURD și un echipaj SAJ” a declarat plutonier adjutant Daniel Morărescu, ISU Dobrogea.

accident      La locul accidentului au ajuns și polițiștii care au declarat că din primele cercetări, vinovat se face șoferul autoutilitarei care a ieșit de pe o stradă laterală direct în șosea, fără să se asigure iar vehiculul a lovit lateral tirul,  care se deplasa regulament. Conducătorul auto vinovat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală și neacordare de prioritate. El va rămâne fără permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 85 = 88