BREAKING NEWS: ALERTĂ MAXIMĂ LA VALEA PLOPULUI, ÎN JUDEȚUL PRAHOVA! PODEȚ RUPT ÎN TIMP CE ERA TRAVERSAT DE APROXIMATIV 20 DE PERSOANE

0
1804

Autor: Daniel Țigleanu

        Pompierii și medicii sunt în alertă, în urma unui apel de ajutor venit din zona Valea Plopului, prin Serviciul Unic de Urgență 112. Se pare că un podeț din Valea Plopului s-a rupt în momentul în care, era traversat de aproape 20 de persoane. La locul solicitării s-au deplasat 4 ambulanțe SMURD și alte 4 de la SAJ Prahova. La acest moment, 10 persoane sunt asistate de medicii de pe ambulanțe. Podețul era peste pârâul Bucovel și se pare că a cedat din cauza vechimii și sub greutate, persoanele căzând de la o înălţime de aproximativ doi metri.

podet cazut

Printre persoanele care erau pe pod se afla și o tânără gravidă în luna a opta. 10 persoane rănite în urma incidentului, au fost transportate la Spitalul Județean Ploiești. Printre acestea se află și tânăra gravidă precum și alte victime care au suferit diverse traumatisme abdominale și fracturi ale membrelor, în urma căderii în albia râului. Surse politice au declarat că persoanele în cauză erau din staff-ul de campanie al PSD aflate în campanie, în comuna Plopu.

salvare oameni de pe podet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

30 + = 35