DEPUTAT ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI TRIMIS ÎN JUDECATĂ, SUB CONTROL JUDICIAR

0
1340

Autor: Newss.ro

       Procurorii anticorupție au finalizat ancheta penală și au trimis rechizitoriul la instanță, spre judecare în dosarul în care este anchetat deputatul Ludovic Orban pentru infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite. Astfel, DNA a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a liberalului.

         În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție s-a constatat că ,,la data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoștea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic fusese nominalizat pentru a candida la funcția de primar al Municipiului București. La data de 20.03.2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, așadar nu în vreo modalitate legală, precum și cu depășirea plafonului stabilit prin Legea finanțării partidelor politice, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Acesta a mai precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni” se arată înm comunicatul DNA.

        Potrivit anchetatorilor, omul de afaceri a acceptat să facă plata sumei de 50.000 euro tinând cont că, la momentul respectiv, Ludovic Orban deținea o funcție de conducere importantă, în PNL. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză, respectiv cea a controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 34 = 42