CREȘTERI SALARIALE PENTRU ANGAJAȚII DIN SĂNĂTATE, ADMINISTRAȚIE ȘI EDUCAȚIE

0
1915

Autor: Newss.ro

        Ministerul Muncii a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea, ce prevede corectarea structurii salariale în Sănătate, rezolvarea disfuncţionalităţilor de încadrare pentru toate familiile ocupaţionale, creşterea echităţii salariale în administraţia publică centrală şi introducerea de bonusuri de performanţă pentru Sănătate şi Educaţie.

     Ordonanţa va mulţumi 1,2 milioane de salariaţi. Sindicaliştii vorbesc însă despre două variante ale proiectului de lege. Prima dintre ele ar trebui să soluționeze anomaliile din fiecare sector de activitate. Mai exact, îi va aduce la acelaşi nivel pe angajaţii care sunt pe acelaşi post, dar care au salarii diferite.

        Cea de-a doua variantă indică alegerea unor domenii prioritare, cum ar fi Sănătatea ori Învățământul, în care lefurile ar putea fi modificate, eventual printr-o reîncadrare a salariaților. Adică, pentru unii dintre ei se vor îngheţa în plată salariile, iar alţii vor avea parte de creşteri de la 25 până la 600 de lei. Aproximativ 300 de mii de persoane ar urma să beneficieze de noile majorări salariale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =